"Parisul Americii de Sud": Buenos Aires
Articol






Popasul de citeva zile in Buenos Aires, o metropola care te seduce din prima, a avut un scop precis pentru cei 11 membri ai expeditiei "Rapapatatierra" 2011, primul program–eveniment al proiectului intitulat "Pe urmele marilor calatori si exploratori romani" (este vorba despre Iuliu Popper, cel mai cunoscut explorator al Tarii de Foc,si Emil Racovita, cel care a explorat Patagonia si zona subantarctica). Punct de plecare catre principalul obiectiv al nostru – Capatul Lumii (Ushuaia–Tara de Foc–Patagonia), Buenos Aires ne–a primit asemenea unei gazde excelente, pregatita pentru a satisface orice "gusturi", dintre cele mai pretentioase si mai rafinate.



Numita, pe buna dreptate, "Parisul Americii de Sud", capitala Argentinei este locul in care traditiile europene (chiar si acum comunitatea italiana este cea mai importanta) se contopesc cu spiritul sud–american. Portdrapelul este tangoul, iar pe bulevarde, artere principale, strazi inguste si ganguri exista locuri si localuri unde se danseaza tango 24 de ore pe zi, sapte zile pe saptamina.

El Centro este termenul generic ce desemneaza zona cartierelor San Nicols si Monserrat, din inima orasului, si unde gasim baruri, restaurante, cafenele, teatre, practic tot ceea ce ne–am astepta sa intilnim in centrul unui mare oras. Nu stiu sa fi vazut insa undeva mai multe teatre, afise si bannere cit casa, anuntind cele mai importante titluri de musicaluri celebre (foarte apreciate si cautate aici), sali de cinema (rulau cu precadere toate filmele de Oscar), de spectacole, concerte si cabaret, ca in Buenos Aires. Aici, de fapt, nici nu stii ce anume detine suprematia ca notorietate – cluburile de tango, restaurantele, unde "regina" este carnea de vita argentiniana, fotbalul, muzica sau gastronomia

Printre mincarurile nationale se numara empanadas (un fel de coltunasi cu legume sau carne, fara de care nu incepe nicio masa), locro (ciorba de porumb, fasole, carne, sunca si ceapa), chorizo, tamales (o mincare din carne, porumb, legume, invelita intr–o frunza de porumb si fiarta), dulce de leche (un desert facut din lapte fierbinte, zahar si vanilie).

La Boca este cartierul clasei muncitoare din Buenos Aires si a devenit cunoscut in intreaga lume datorita echipei de fotbal Boca Juniors clubul lui Diego Maradona si unde se afla si celebra arena La Bombonera. Majoritatea celor stabiliti aici erau imigranti din Genova, cartierul pastrind si astazi cu mindrie atmosfera tipic italiana. Aici exista unul dintre cele mai bune locuri unde se pot savura specialitati culinare italiene la preturi "muncitoresti".

San Telmo, unul dintre cele mai vechi cartiere din Buenos Aires, te intimpina cu strazi pietruite, marginite de numeroase magazine cu suveniruri si de cladiri din secolul al XIX–lea, locuite cindva de cele mai importante personalitati ale vremii. Odata cu lasarea serii, peste tot prind viata cluburile de tango. Este si o regula nescrisa cum ca oricine vrea sa danseze tango autentic trebuie sa mearga in Buenos Aires, sa simta atmosfera strazilor, unde, prin anii 1880, se nastea in suburbiile sarace ale orasului, ce adaposteau emigranti de pe toate continentele, acest dans controversat, misterios, nemuritor

Plaza de Mayo, martora a evenimentelor care au marcat istoria tarii, astazi loc de desfasurare a ceremoniilor oficiale si a protestelor populare, unde se afla Palatul Prezidential "Casa Rosada", Museo de Arte Latino–americano, parcul Tres de Febrero, muzeul "Evita" si monumentul dedicat celebrei Eva Duarte de Peron sau Plaza Dorrego (a doua ca vechime din Buenos Aires, inconjurata de cladiri a caror arhitectura reflecta toate influentele culturale ale orasului) sint obiectivele care nu trebuie ratate. Ei bine, noi, membrii expeditiei "Rapapatatierra 2011", am fost mai putin "turisti" si am planificat intilnirea oficiala cu ambasadorul Ion Vilcu la sediul Ambasadei Romaniei in Argentina. Avind inca de la bun inceput suportul logistic la Ministerului Afacerilor Externe, am pledat aici pentru unul dintre cele mai importante obiective ale expeditiei, si anume amplasarea la Ushuaia, capitala Tarii de Foc, a celor doua placute comemorative cu numele lui Iuliu Popper si al lui Emil Racovita, pentru a cinsti memoria acestor personalitati mult mai cunoscute si apreciate la Capatul Lumii decit la ele acasa. Obiectivul a fost indeplinit cu largul concurs al ambasadorului Ion Vilcu, cel care ne–a ajutat si a luat legatura cu autoritatile de la Ushuaia. Cine mai stie ca, in Tara de Foc, datorita marelui roman Iuliu Popper, se afla Sierra (Muntii) "Carmen Sylva" (in partea chiliana), Ro (Riul) "Carmen Sylva" (in partea argentiniana, cunoscut si sub numele de Ro Chico), Ro "Ureche", Ro "Rosetti", Sierra "Lahovary, Manu si Rosetti", Sierra "Carlos I de Rumania" sau Lago (Lacul) "Brosteni"?! Am reusit sa aducem un omagiu lui Popper si multumita sustinerii proiectului de catre revista Vacante & Calatorii si compania ARTE, care tin la imaginea si notorietatea Romaniei in lume. Obiectivul expeditiei "Rapapatatierra 2011" a fost aducerea in atentia opiniei publice nationale si internationale a activitatii si valorii unor exploratori romani de exceptie, pe care ii numim MARI ROMANI, si situarea Romaniei la loc de cinste in angrenajul relatiilor stiintifice, culturale si diplomatice pe mapamond.



Oana Georgescu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona