Calatorie spre locul regasirii: Minastirea Dervent
Articol


Cindva, demult, pe dealul Ostrovului, la doar patru kilometri de Silistra bulgareasca, oamenii au descoperit, cu uimire, ca din pamint incepusera sa creasca patru cruci masive de piatra. Nu era vreo scornire sau o impresie a cuiva. Crucile se ridicau aievea din pamint, de la sine putere, amintindu–le celor batrini de o legenda straveche, care spune ca pe acele locuri dobrogene fusesera martirizati patru ucenici ai apostolului Andrei: un calugar si trei fecioare neprihanite. Asa incepe povestea Minastirii Dervent.



De pe culmea dealului Ostrov, privirea cuprinde intreaga lunca a Dunarii, gindind ca, nu intimplator, Dervent inseamna, in limba turca, "trecere peste ape". Impresurata fara scapare de bratele "vinjoase", de netrecut, ale Dunarii, minastirea pare ca imprumuta ceva din asprimea si singuratatea locului, privindu–te atent, ca nu cumva sa–i tulburi launtrul mistic si tihnit sau sa–i rapesti comoara cea mai de pret: crucea tamaduitoare, o piatra miraculoasa, innegrita de fumul luminarilor si de mingiierile credinciosilor.

Dar oricit te–ai plimba prin curtea minastirii, admirind incinta, muzeul sau chiliile invesmintate in calcar si caramida, nu vei putea vedea mare lucru. Ai nevoie de explicatiile si de insotirea rabdatoare si priceputa a parintelui–ghid al minastirii, care incepe prin a–ti vorbi despre geografia spirituala a locului, despre cei dintii sfinti, care au ridicat primele schituri dobrogene.

Derventul nu a aparut din neant. Daca ne–am inchipui Dobrogea ca pe o uriasa biserica, Histria ar fi pridvorul, iar Derventul ar intruchipa altarul. Parintele–ghid iti va vorbi despre crucea facatoare de minuni, spunind ca aceasta nu are egal. Ea este temelia si liantul obstii monahale. Fara aceasta cruce, Derventul ar fi ramas si astazi, cu siguranta, un loc trist si pustiu, batut de vinturile aspre si neinduratoare ale Dobrogei.

Vinat, batut si umilit in toate felurile de comunisti, parintele Elefterie Mihai a acceptat, intr–un tirziu, sa plece la Agapia, dar cu o conditie: schitul sa nu fie darimat si crucea de leac sa ramina neatinsa, la locul ei. Multe minuni s–au savirsit la Dervent sau Agapia, datorita parintelui Elefterie. Ultima si cea mai tulburatoare dintre toate s–a implinit la Izvorul Tamaduirii un izbuc cu apa rece si vindecatoare din spatele minastirii, despre care se spune ca e aidoma fintinii de la Vlaherne, din Istanbul.

In 1959, cind parintele a fost alungat din Dobrogea, izvorul Derventului a secat, chiar in clipa plecarii sale. In 1990, brusc si fara nicio alta "explicatie", apa a reinceput sa tisneasca navalnic, cu aceeasi forta si putere de vindecare ca in trecut. Parintele Elefterie revenise la Dervent, in locul cel mai drag sufletului sau. Pe drept cuvint, se spune ca dealul Ostrovului, ca si intreaga Dobroge, reprezinta Bethleemul romanesc.



Dragos Turlescu
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona