Tara de foc, locuitorii din Karukinka
Articol



Cristian Hristea



Tara de Foc este de o frumusete salbatica, enigmatica si fascinanta. Are cimpii nisipoase unele bogate in nisipuri aurifere , faleze in care muntii de granit se duc de la inaltimi de sute de metri in oceanul inspumat, fiorduri adinci, zapezi eterne, coaste supuse furtunilor ce vin dinspre Antarctica, Pacific, continent si Atlantic, vietati ce se lupta cu vifornita, dar se zbenguie in dulceata verii, ape involburate ca o neliniste aducatoare de moarte, cimitire ale multor nave, dar si ape linistite, molcome ca zborul cocorilor si al ibisilor ce isi au salasul aici toate acestea formeaza un spectacol magnific si uluitor, care, in limba bastinasilor, se numeste Karukinka. Magellan a denumit aceasta regiune Tierra del Fuego. Pe vremea acestuia, in Karukinka, numeroase semintii traiau si se bucurau de ceea ce le oferea viata. Din pacate, astazi, acestea nu mai exista.



Datorita staturii lor impunatoare, de doi metri inaltime, dar mai ales picioarelor deosebit de lungi, tehuelcii l–au determinat pe navigatorul portughez sa–i denumeasca patagoni, adica "picioare mari". Navigatorul nu s–a inselat prea mult in privinta denumirii, deoarece araucanii ii numeau vucia–huycii, adica, in traducere, "oamenii inalti ai sudului". Acestia aveau trupuri robuste, fiind lati in umeri si, bineinteles, lungi in picioare, ceea ce ii facea sa fie buni umblatori, putind strabate zone intinse fara mincare sau somn. Ochii lor erau negri sau caprui, nasul scurt si turtit, parul drept. Avind pometi proeminenti, fizionomia lor in special a barbatilor putea fi considerata mai degraba aspra. Vara, tehuelcii stateau in corturi, in apropierea locurilor cu apa si vinat. Iarna se stabileau in vaile impadurite si in pesterile muntilor, unde gaseau vinat.

Inruditi cu tehuelcii, avind o limba si obiceiuri apropiate lor, onasii traiau fie in cimpii, fie in paduri. Primii se numeau kojukii, iar ceilalti selkanamii. Formau, dupa parerea specialistilor, adevaratul prototip al perfectiunii anatomice. Aveau intre 1,75 si 1,90 metri, membre dezvoltate, par drept, ochi putin oblici si de culoare inchisa, piele aramie si erau perfect adaptati conditiilor de viata ale Tarii de Foc. Pentru ca erau inofensivi, au fost luati sclavi, de multe ori, de alte semintii. In sud–estul Tarii de Foc traiau aushii, numiti si manekenknii sau takeenicii. Acestia au fost primii care au intrat in contact cu europenii, intrucit locuiau intr–o zona "propice" naufragiilor. Erau scunzi, masurind nu cu mult peste 1,50 metri. Aveau membre scurte, strimbe si diforme. Lasau impresia ca umbla cu genunchii indoiti, insa erau foarte agili. Se pare ca au ramas scunzi din cauza traiului in colibe mici si ambarcatiuni primitive.

Yaganii au fost considerati locuitorii cei mai australi ai Terrei. Traiau in apropierea coastelor si, in felul acesta, isi petreceau mult timp in canoe. Se multumeau cu ceea ce le oferea marea si vinau prea putin pe uscat. Isi confectionau imbracamintea din piei de foca, de cele multe ori insuficiente. Uneori, copiii ramineau goi, fiind numiti, astfel, api tupan, adica un fel de "piele goala". Canoea reprezenta, pentru yagani, casa. Adesea, intreaga familie se inghesuia inauntrul ei. Era acoperita cu piele de foca, iar pe fund se gasea nisip, precum si o vatra. Ambarcatiunea era folosita pentru cutreieratul apelor din zona, la pescuit si vinat.

Alacalufii erau inruditi cu yaganii si ocupau fiordurile si insulele din vestul Strimtorii Magellan. Spre deosebire de rudele lor, aveau contact cu oamenii de pe continent. Nu erau atit de inalti precum yaganii, ajungind numai la 1,66 metri. Aveau plete negre si imbicsite cu grasimi, fata rotunda, pometi proeminenti, nas turtit si frunte ingusta. Ochii lor erau mici si negri, iar dintii albi si sanatosi. Cu toate ca luau contact cu lumea exterioara, erau mai putin sociabili decit yaganii. Preferau sa ramina la ambarcatiuni, acestea avind peste opt metri lungime, si foloseau rame pentru propulsie. Ca arme, utilizau arcul, lancea, harponul si o prastie, folosita pentru a arunca pietre la distante mari, cu deosebita precizie.

Cionosii erau vecini cu alacalufii. Acestia imprumutau caractere somatice si lingvistice de la araucani, tehuelci si, bineinteles, de la vecinii lor, semanind cu toate cele trei populatii. Toate aceste semintii se aflau in comuna primitiva, cind a sosit in zona Magellan. Ele au fost intotdeauna libere, practicind cultul jelj sau al pacii. Din pacate, prezenta europenilor pe teritoriul acestora a dus si la disparitia lor.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona