Epistola de sarbatoare de la Iasi
Articol





Stimate calatorule, multe "Vacante & calatorii" ai adunat, cu siguranta, in cufarul cu amintiri, dar, cum se spune ca drumetului ii sade bine cu drumul, te invitam sa–ti indrepti acum pasii spre o "mindra cetate", Iasi. Orasul este atestat in anul 1408, intr–un document comercial apartinindu–i lui Alexandru cel Bun, fiind pe rind curte domneasca, resedinta de domnitor si capitala a Moldovei.



O sa descoperi de unde vine mindria acestui minunat oras. In primul rind, Iasi este orasul marii Uniri din 1859, lucru amintit si de monumentul din Piata Unirii, in care Alexandru Ioan Cuza este infatisat in celebra sa uniforma de ofiter si invaluit de mantia princiara. Dupa numele domnitorului a fost numita si prima universitate romaneasca, situata pe Dealul Copoului. Tot in aceasta zona exista un parc, care te va invalui in mirosul sau de tei si care, pe aripi de poezie, te va purta pe aleile sale si te va aseza linistit, pentru o clipa, linga teiul lui Eminescu, unde–ti va sopti Luceafarul.

Vei descoperi, in centrul parcului, cel mai vechi monument din Romania, obeliscul cu lei, ridicat ca semn de multumire adus Rusiei si Turciei pentru prima lege de organizare politica, juridica si administrativa, Legea Regulamentului Organic. Lucrarile de executie a monumentului au fost realizate de arhitectul G. Freywald si M. Singurov, dupa proiectul carturarului Gh. Asachi. Cu o inaltime de 13 metri si o greutate de zece tone, coloana din piatra este sustinuta de patru lei uriasi, executati la Lemberg de catre sculptorul Johann Semser. Urcind, la citiva metri distanta de parc, o sa descoperi incintatoarea Gradina Botanica, prima din Romania, care te va intimpina cu mirosuri de trandafir, cactusi parfumati, flori exotice regasite aici in toata splendoarea lor, ciripitul mierlelor, al pitigoilor albastri, al macaleandrului. O atractie pentru cei care ii trec pragul in luna septembrie este minunata Expozitie de crizanteme, un adevarat spectacol de culoare, de la albul imaculat la movul purpuriu. Pe linga aceasta mostra de mindrie, orasul Iasi ascunde si alte comori nepretuite: Teatrul National

"Vasile Alecsandri", prima tiparitura de pe teritoriul romanesc, primul muzeu de istorie naturala, primul muzeu memorial literar din Romania, bojdeuca "Ion Creanga", primul teatru evreiesc din lume, prima scoala medicala cu caracter universitar aparuta in Romania, Sinagoga Mare, primul laborator de electricitate, Palatul Culturii, Biserica "Sf. Nicolae Domnesc", ctitorie a lui Ștefan cel Mare si Sfint. Unele dintre acestea au disparut, altele dainuie si astazi.

Iasiul este mai degraba cunoscut pentru complexul de manifestari cultural–artistice, reunite sub egida "Sarbatorilor Iasilor" (14 octombrie), prilejuite de cel mai mare pelerinaj din zona nord–estica a tarii, la moastele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, aflate in Catedrala metropolitana.

Dimineata devreme, cu bratele pline de busuioc si dumitrite, multimea, majoritatea in straiele albe stramosesti, paseste cu piosenie prin fata raclei Sfintei, asezata pe catafalcul din fata bisericii. Trecerea prin poarta este mai greoaie, stravechiul locas fiind inconjurat cu metereze ocrotitoare, ce au la ulita zidiri deasupra carora se ridica un turn cu ceasornic si clopote sunatoare, menite sa vesteasca curgerea timpului si sa vegheze tihna intregului oras. Ograda fiind mica si inconjurata de chilii, cladiri pentru scoli si internat, locuri pentru priveghere in preajma Sfintei se gasesc cu greu. Le ocupa doar cei veniti mai din vreme, care se roaga ingenuncheati ori se odihnesc pe cite un tolicel. Cei mai multi, cu sufletul impacat dupa inchinarea la Sfinta, purtind cu smerenie firul de busuioc sfintit menit a fi pus linga icoana de acasa, se multumesc sa privegheze, stind pe malul santurilor, de–a lungul Ulitei Mari, cu gardurile acoperite de covoare, macaturi, stergare si felurite tesaturi.

Inca din ajunul sarbatorii, orasul se umple de oaspetii veniti din toata tara si chiar de peste Nistru, cu carutele, carele, trasurile ori cu harabalele. Trag la neamuri, pe la hanurile imprastiate prin toate mahalalele sau pe marginea ulitelor, se ghilosesc la o fintina de colbul drumului si apoi, cirduri, cirduri, mii de bunici, parinti si copii se indrepta catre Trisfetite.

Nu–i asa ca nu iti suna cunoscut acest scenariu? Asa a fost demult, asa cum profesorul Mitican infatisa aceasta sarbatoare in articolul sau din Curierul de Iasi, insa parca si astazi exista acea reverberatie religioasa, bucurie, piosenie si comuniune manifestata in fiecare suflet al pelerinilor sositi in mindra cetate din toate colturile tarii. La fel ca si atunci, a doua zi este dedicata unei "raite prin tirg" si cumparaturilor. Obiceul ca "acei cu neamuri se intorceau la gazde sa serbeze, gustind impreuna roadele toamnelor bogate, aduse in traistele vargate: poama, mere, perje, cas afumat sau in coaja de brad, pastravi stafiditi, nuci, colaci, cu bucurie udate de mustul chiscaret ce spuma in ulcele" se respecta si astazi, numai ca intr–o alta forma. Multe reuniuni au loc acum la o tochitura moldoveneasca si un pahar de Grasa de Cotnari, la celebra circiuma "Bolta Rece", ramasa si astazi marturie a prieteniei de o viata dintre Mihai Eminescu si Ion Creanga (www.casaboltarece.ro). Insusi Eminescu ii marturisea, intr–o scrisoare, Veronicai Micle: "Ar trebui sa ma crezi un ingrat, daca n–as recunoaste ca la Junimea n–am avut cu nimeni nici un raport sufletesc. L–am avut, dar tirziu, cind a venit, adus de mine, Creanga, pe care–l intilnisem la Bolta Rece, intr–o seara". Localul se afla pe marginea sud–estica a Dealului Copoului, pe strada care, nu intimplator, se numeste Rece, intrucit aici se cunosc din vechime intinse si ramificate pivnite, ce se intretaie intre ele si, mai mult, unele se afla pe niveluri mai adinci sau mai putin adinci, ca niste adevarate etaje subterane.

Podul de lemn din Ulita cea mare (Stefan cel Mare si Sfint, din zilele noastre n. red.) era intesat de roiuri de oameni. Unii stateau la focuri pe sub zaplazuri, cinind din merindele aduse in carute. Altii se imbulzeau frematind spre turnul Trisfetitelor. O sama se catarasera si pe zidul de imprejmuire al manastirii, ca sa vada trecind alaiul domnesc.

Draganii deschideau loc cu caii si chiverele lor scinteiau in pilpiirile luminilor. Cind razbatura in ograda sfintului lacas, chimvalele (talerele de arama) sunara cu zvon asurzitor in turn si soborul, in odajdii, cu prea cuviosia sa staretul in frunte, iesi intru intimpinare, cu cintari de slava. Primira pe maritii oaspeti cu inchinaciuni si sprijinira pe Voda de subsuori, urmindu–l cu capetele plecate in biserica, pe cind Maria Sa calca domol, privind in jur cu posomorita–i trufie. Toaca viersuia necontenit, iar clopotarii bisericilor cintau din clopote, incit stateau noroadele ascultind cu gura cascata".

Astazi, dimensiunea este aceeasi, oamenii se aduna in acelasi loc de peste 250 de ani, se bucura la fel de mult, au in suflet aceeasi credinta, aprind o luminare, se roaga in fata raclei, dar totul este ancorat in prezentul modern.



Razvan Cristian Busuioc
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona