Capitanul Emanoil Boteanu, trimis oficial al statului roman in Razboiul de Secesiune din SUA
Articol

Cu putin inaintea implinirii a 100 de ani de la infiintare, Statele Unite ale Americii au fost zguduite de cumplitul Razboi de Secesiune (1861–1865). La acest razboi, in tabara nordista au fost prezenti si citiva romani: Nicolae Dunca (mort in lupta, 1862), Eugen Ghika–Comanesti (ranit in lupta, 1862), George Pomut (numit dupa razboi consul general al SUA in Rusia, la Petersburg), Emanoil Boteanu (singurul trimis oficial al tinarului stat roman).



Alexandru Ioan Cuza, intiiul domnitor al Principatelor Romane, a avut Armata printre prioritatile de reforme pentru modernizarea statului roman. O directie urmarita in modernizarea armatei a fost aceea a perfectionarii Corpului de comanda, prin trimiterea ofiterilor romani peste hotare. Astfel, intre anii 1859 si 1865, peste 100 de tineri ofiteri au fost instruiti pentru a dobindi noi cunostinte privind arta militara, in Franta (la Scoala de Stat Major din Paris, la cele de Cavalerie de Saint–Cyr si Saumur, la cea de Artilerie si Geniu de la Metz, de Tir de la Vincennes, la Scoala Navala de la Brest), Italia (Scoala de Artilerie din Torino), scoli militare din Imperiul Austriac (la Viena) si Rus (Petersburg). Unii ofiteri au luat parte, ca luptatori activi sau ca observatori, la operatiunile militare din anumite zone de conflict. Capitanul Emanoil Boteanu s–a numarat printre ei.

Emanoil Boteanu s–a nascut la Bucuresti, pe 1 iunie 1836, fiind cel dintii fiu al col. adj. Emanoil C. Boteanu. A imbratisat cariera armelor, urmind cursurile Scolii Militare din Bucuresti; ca o recunoastere a rezultatelor obtinute, la absolvire (1856), cind a fost avansat la gradul de sublocotenent, a primit din partea domnitorului Tarii Romanesti (Barbu Stirbei) un ceas din aur. A fost trimis in Franta, la Scoala de Stat Major din Paris (aflata sub comanda generalului Vaudrimey), pe care a absolvit–o in anul 1861. La intoarcerea in tara, a fost incadrat la Statul Major General, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza l–a atasat ca adjutant, cu dreptul de a purta ca distinctie chipiul cu postav alb si insignele domnitorului, la chipiu si epoleti. La 12 octombrie 1864, prin Inaltul Ordin de zi nr. 1344, la propunerea ministrului de razboi George Manu, domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreteaza "trimiterea capitanului Boteanu, pe timp de un an, in Statele Unite din Nordul Americii, pentru a urmari operatiile militare" (Art.1).

Despre modul in care Emanoil Boteanu a ajuns in teatrul de operatiuni militare din Statele Unite, la care a participat ca observator in primele linii, despre mentionarile sale cu privire la organizarea, strategia si tactica militara americana s.a., aflam din corespondenta trimisa in tara, adevarate reportaje, unele insotite de schite cu caracter militar. In cele ce urmeaza, ne vom referi la trei rapoarte trimise catre generalul George Manu, care au fost publicate in Monitorul Oastei din 1895, partea neoficiala.

Un prim raport a fost trimis la 7 februarie 1865, de la Cartierul General al Armatei Potomacului. In prima parte, Emanoil Boteanu povesteste cum a ajuns in teatrul de operatiuni al armatei nordiste: plecarea din Bucuresti, la 1 noiembrie 1864; perioada petrecuta la Paris (8–18 noiembrie), in care si–a prezentat scrisorile de recomandare ministrului de razboi francez si a asteptat raspunsul acestuia, luarea scrisorii de recomandare de la seful Legatiei Americane la Paris, Dayton; plecarea spre Liverpool (21 noiembrie), plecarea spre New York (23 noiembrie), unde ajunge pe 17 decembrie, durata traversarii Atlanticului fiind dubla, ca urmare a unor furtuni; perioada petrecuta la New York

(17–29 decembrie), in care a facut pregatirile pentru o campanie de iarna, avind in vedere ca el trebuia sa indeplineasca prima misiune in Africa; plecarea spre Washington si perioada petrecuta in capitala SUA (30 decembrie 1864 – 24 ianuarie 1865, cind a primit scrisoarea de recomandare si aprobarea de a merge in teatrul de operatiuni), cu o descriere amanuntita a modului in care a fost primit la Ministerul de Externe (ministrul Steward) si Ministerul de Razboi (ministrul ad–interim Dana), bunavointa si atentia de care s–a bucurat din partea inaltilor oficiali americani; plecarea in teatrul de operatiuni, unde, ca urmare a conditiilor vitrege de iarna, ajunge pe 30 ianuarie; prezentarea, pe 2 februarie, la comandantul Armatei Potomacului, generalul Meade, atentia ce i s–a acordat de catre acesta, care i–a promis tot sprijinul in indeplinirea misiunii sale de observator al operatiunilor militare.

Un al doilea raport a fost trimis de capitanul Emanoil Boteanu la 15 martie 1865, aflat la Cartierul General al Armatei Potomacului, in fata Petersburgului. Mentioneaza ca, in afara celor de la Hatchers Run prezentate in raportul anterior, pe acel front nu au mai avut loc lupte atit datorita conditiilor deosebit de vitrege ale vremii de iarna, cit si faptului ca se astepta venirea unor intariri. Apoi face o prezentare a actiunilor desfasurate pe alte fronturi, de generalii Sherman, Schofield si Sheridan: armata generalului Sherman, prin ocuparea oraselor Savannah si Columbia (capitala Carolinei de Sud), a determinat fortele Confederatiei sa renunte la doua mari porturi pe care le detineau (Charleston si Wilmington), apoi a inaintat rapid pe directia Winnsboro–Fayetteville, pentru a face jonctiunea cu generalul Schofield; in acest timp, dupa ocuparea Wilmingtonului, armata generalului Schofield inaintase spre Goldsboro, unde a invins si alungat gruparea de forte sudiste din zona; generalul Scheridan, plecind, intr–un mars rapid, cu doua divizii de Cavalerie din Winchester spre Staunton, apoi spre Charlottesville, a atacat prin surprindere armata generalului confederat Earl, luind un numar mare de prizonieri (1500), inclusiv Statul Major al Armatei, si capturind o mare cantitate de tehnica de lupta. Analizind aceste actiuni, ofiterul roman apreciaza ca, in urmatoarele saptamini, fortele Confederatiei vor fi inconjurate de fortele federale si ca luptele decisive se vor da in statul Virginia, in zona oraselor Petersburg si Richmond. In acelasi raport, capitanul Boteanu face si unele observatii cu privire la organizarea armatei americane atit pe timp de pace, cit mai ales pe timp de razboi. Este scos in evidenta profesionalismul trupelor Confederatiei, in special al corpului ofiteresc, ca urmare a atentiei acordate factorului militar de aceste state, atu care le–a permis sa detina controlul in prima parte a razboiului; fortele federale, formate din voluntari si incadrate cu ofiteri improvizati (avocati, jurnalisti etc.), aveau sa incline balanta in favoarea lor in ultima parte a razboiului, atit ca urmare a purificarii lor prin lupta, cit si prin neta superioritate numerica (determinata si de eliberarea din sclavie a negrilor, prin Proclamatia emanciparii, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1863). Pe linga unele deosebiri de organizare, considerate vulnerabile fata de cele europene, sint prezentate si anumite aspecte pozitive, precum buna organizare a comunicatiilor si a legaturilor cu fortele proprii; se exemplifica prin aceea ca, dupa luptele de la Hatchers Run, in mai putin de doua saptamini, au fost restabilite caile de comunicatii de–a lungul intregului front, efort ce a necesitat refacerea drumurilor si a caii ferate, defrisari de padure, construirea de poduri (unele de peste 100 m lungime si 10 m inaltime); construirea rapida a unor drumuri din lemn (Plank–Road), executate din copaci taiati de 3,5 m latime, cu diametrul de 15 cm, asezati orizontal si transversal pe directia drumului. Cu privire la echipamentul din dotarea trupei, observatorul roman de–scrie un nou tip de ranita (rucsac), la experimentarea caruia a fost martor; pe linga descriere, face si citeva schite, pe care le anexeaza raportului.

Al treilea raport al capitanului Boteanu, la 16 aprilie 1865, a fost trimis de la Cartierul General al Armatei Potomacului aflat la Burksville, Virginia. Acesta contine prezentarea evenimentelor din perioada 25 martie – 9 aprilie (ziua in care generalul confederat Lee, cu intreaga sa armata, s–a predat). Luptele din 25 martie s–au desfasurat pe parcursul intregii zile, pe intreg frontul Armatei Potomacului. Au inceput la flancul drept, cu atacul fortului Stedman de catre fortele generalului confederat Gordon, care a reusit sa ocupe fortul, dar a fost oprit si respins pe vechile amplasamente de catre fortele Corpului 9, care au luat peste 1.000 de prizonieri. A urmat atacul fortelor nordiste la flancul drept inamic, unde au participat Corpurile 2 si 6 ale armatei. Capitanul Boteanu, atasat la Corpul 2 (condus de generalul Humphrey), descrie modul de organizare si desfasurare a luptei, oarecum diferit de cel european; astfel, linia pichetelor, cea mai apropiata de inamic (100 m), era constituita din parapete de trei–patru metri lungime si inalte de un metru, cu o distanta de zece metri intre ele, iar in spatele acestora se aflau cite cinci–sase soldati; cind se dadea ordinul de deschidere a focului, soldatii din spatele parapetelor se ridicau si trageau, de cele mai multe ori fara a ochi. Au urmat atacuri si contraatacuri sustinute de focul artileriei pina seara tirziu, fara ca vreuna dintre parti sa fi putut inainta; pentru fortele nordiste, pierderile din luptele acestei zile s–au ridicat la 2.000 de oameni (morti si raniti) si de doua ori mai mult pentru fortele sudiste, care au atacat in permanenta.

In incheierea raportului sau, capitanul Emanoil Boteanu ii scrie ministrului de razboi ca va pleca sa viziteze unele structuri militare ale armatei americane (manufacturi, arsenale, fortificatii, Academia Militara de la West Point), asteptind ordinul fie de a se intoarce in tara, fie de a merge in alte zone de conflict din Africa sau Mexic.

Capitanul Boteanu a revenit in tara la sfirsitul anului 1865. Pina la Razboiul de Independenta a fost secretar al Ministerului de Razboi, comandantul a doua regimente de infanterie, iar pentru scurt timp comandant al Marinei. Anul 1877 l–a gasit la comanda Regimentului 6 Dorobanti, al carui comandant onorific era regele Serbiei, Milan Obrenovici. In perioada Razboiului de Independenta (1877–1878), Emanoil Boteanu a indeplinit functiile de sef de Stat Major al Corpului de Observatie de la Calafat, apoi pe cea de sef de Stat Major al Diviziei 4 (comandata de generalul Dimitrie Racovita), la Plevna. Dupa razboi, pina la retragerea din armata (1893), a avut si alte functii de raspundere: sef al Statului Major al Diviziei 4, de la Iasi, director al Scolii de Razboi, comandant al Regimentelor 6 de Linie, Bucuresti si 3 Infanterie, Olt, comandant al Brigazii de la Slatina. In anul trecerii sale in rezerva (1893), Emanoil Boteanu a fost avansat la gradul de general. Pentru meritele obtinute de–a lungul carierei sale militare, i–au fost acordate mai multe decoratii, precum Coroana Romaniei in grad de Comandor, Virtutea Militara de Razboi, Steaua Romaniei in Grad de Ofiter, Crucea Trecerii Dunarii, Medalia Luptatorii Independentei, Medalia Comemorativa Rusa.

A murit la 17 februarie 1897, la virsta de 61 ani, si a fost ingropat in cavoul familiei din Cimitirul Serban Voda (actualmente Bellu) din Bucuresti.



Dumitru Stavarache
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona