Comunitatea rusilor lipoveni. O avalansa de traditii, obiceiuri si voie buna
Articol









Autobuzul merge lenes, iar de–o parte si de alta a drumului iarna si–a asternut tacerea muta. Miinile imi sint inghetate si sufletul mi–e plin de emotie, caci ma intorc catre locurile unde, cindva, mi–am trait copilaria si o mare parte din adolescenta. Ma pregatesc de intilnire si, ca un copil inaintea unui examen, rasfoiesc in gind paginile de istorie, inca proaspete, care vorbesc despre inceputul povestii lor aici, pe meleagurile noastre Dar eu nu i–am cunoscut nici din carti, nici din auzite! I–am cunoscut personal, inca de pe vremea cind, copil fiind, ii admiram si ii invidiam usor, as putea marturisi. Ei aveau cele mai pline de viata "gasti", ei erau cei mai uniti, asemenea muschetarilor lui Dumas, "Toti pentru unul, unul pentru toti!", iar serile de vara rasunau de vocile si risetele lor. Mai mult decit prieteni, pareau ca sint si ca se au ca fratii! Tot ei aveau cele mai frumoase fete, cu ochii albastri si parul ca lanurile de griu vara, frumoase si mindre Cum sa nu rivnesti sa fii in mijlocul unor asemenea oameni?



Pe atunci, prietenele imi spuneau: "Sa nu te indragostesti de un lipovean, Alexandra, pentru ca tu esti romanca si e interzis sa te mariti cu unul dintre ei. Nu este ingaduit". Noi, fetele, mereu cu gindul la maritis Ei bine, anii au trecut, nu m–am indragostit de niciun lipovean, dar a venit timpul sa patrund mai adinc in viata lor, in comunitatea lor si sa distrug zvonurile, din care sa ramina doar adevarul si numai adevarul.

Ca o carte de povesti a carei coperta am privit–o doar in rafturile bibliotecii, ani de–a rindul, acum ma incumet sa o tin in mina, sa suflu praful asternut pe ea, sa–mi curm emotiile si sa incep sa o citesc, incetul cu incetul. Si, ca orice poveste, aceea a rusilor–lipoveni incepe cu un "a fost odata", un ""a fost odat" ce iti deschide nostalgic portile trecutului si iti face drumul mai usor si mai domol, tot mai adinc in sufletul unei comunitati de care, pe masura ce o cunosti, te indragostesti din ce in ce mai mult. Eu am o vorba: se intimpla uneori sa te indragostesti de sufletul oamenilor sa–i descoperi ca pe o carte pe care, dupa ce ai terminat–o de citit, o inchizi si o tii strins la piept, pentru ca nu cumva sa o uiti.

Ei bine, asa dupa cum spuneam, povestea incepe cu un "a fost odata" A fost odata un popor, in al carui singe curge cu involburare credinta! Si, uite asa, cu Dumnezeu curgindu–le prin vine si cu crucea rastignita in inimi, dupa Schisma Bisericii Ortodoxe, ei s–au impotrivit schimbarii. Asta se intimpla la mijlocul secolului al XVII–lea, imediat dupa Sinodul din 1654, in care Patriarhul Nikon a reformat biserica rusa si Petru I Cel Mare a venit la putere. Masurile de europenizare introduse de acesta din urma, masurile administrative foarte stricte si impunerea unei vestimentatii specifice i–au facut pe rusii lipoveni, de altfel etnie de sorginte slava orientala la origine, sa se impotriveasca si sa plece in lume, apucind calea pribegiei. Astfel, staroverii, nimeni altii decit credinciosii pe rit vechi, s–au rupt de patria lor, cautindu–si lacas in lumea intreaga, multi dintre ei poposind in tari precum Polonia, Canada, Alaska, Japonia, dar si la gurile Deltei Dunarii, in Dobrogea, si in tinuturile Bucovinei. Istoria ii pomeneste pentru prima oara pe staroveri aici, pe plaiurile noastre, in anul 1762, amintind de prezenta lor la Sarichioi. Din acele vremuri de demult, lipateii, asa cum mai sint cunoscuti lipovenii, si–au pastrat traditiile, obiceiurile, limba si portul, dar mai ales credinta, pentru care au avut curajul si puterea de a fugi in lume, de a se desprinde de meleagurile lor, in numele valorilor in care credeau si inca mai cred.



Limba rusa – limba popoarelor puternice

Este o dimineata friguroasa de iarna. Trag in piept aer curat. Am ajuns. Orasul doarme sub zapada, cu ochii abia mijiti de somn, iar soarele pare ca il zadaraste, incercind sa–l scoata din amortirea rece si alba in care s–a scufundat. Ma aflu in fata sediului Comunitatii locale de lipoveni din Tirgu–Frumos, unde trebuie sa ma intilnesc cu presedintele acesteia, dl Maxim Feodorof, dar si cu presedintele Asociatiei Culturale MIR, dl Nicolae Feodot. Sediul ei bine, acesta nu e ca orice alta institutie, rece, asemenea unui monstru de piatra, gata sa te inghita intre ziduri mohorite. Pasind pe aleea imprejmuita de o mare alba, ninsa din cer, ma cuprinde un sentiment de familiaritate, caldura si liniste. E, poate, doar un sentiment sau ceva ce vi se va parea straniu, dar ati avut vreodata senzatia ca exista case, cladiri ce par a va zimbi? Mie da, mi se intimpla si mi s–a intimplat si acum, ca si cum peretii si ferestrele, fiecare colt, particica din aceasta constructie vorbesc despre cei care se afla inauntrul lor. Sediul inca nu este gata. Mai sint de pus la punct citeva detalii minore, insa un lucru este cert: usa se deschide si un aer cald ma intimpina. Las in urma frigul si–i inchid in nas usa iernii. "Aici este sala de spectacole, unde se vor desfasura evenimentele viitoare"; "Aici este sala in care se fac repetitii de dans si cintec"; "Aici bucataria, aici biblioteca" si, tot asa, cu multa rabdare, dl. Feodot imi face cunostinta cu fiecare incapere si fiecare camera pare a ma intimpina calda si deschisa, bucuroasa ca i–am calcat pragul. "Iti voi duce povestea mai departe", gindesc eu si pare sa ma fi auzit, caci simt cum mi se trecoara in suflet un sentiment cald, de "acasa".

Rafturile bibliotecii isi asteapta cartile scrise de autori rusi si, peste putin timp, incaperea se va umple de copii curiosi si dornici sa se afunde in paginile lor, sa–si aminteasca de istoria lor, sa–si aminteasca de plaiurile lor, de locurile din care singele lor isi trage seva, de obiceiuri si mai ales de ei insisi. In biblioteca se vor putea gasi, cit de curind, pe linga colectiile de carti si filme, documentare, muzica ruseasca. In timp ce ma asez confortabil pe un scaun, aflu de la gazda mea o intimplare interesanta despre ministrul de exerne al Marii Britanii. Se pare ca bunicul acestuia il sfatuise pe micutul viitor politician ca, daca vrea sa faca o cariera in diplomatie, trebuie sa invete limba rusa. Un "de ce?" firesc mi se naste in minte si intrebarea mi se opreste pe buze, deoarece raspunsul vine imediat: "Limba rusa este limba popoarelor puternice". Asa este, dar, as mai adauga eu, limba rusa pare a–ti curge in suflet cind o auzi, cuvintele sint ca mierea, iar pasiunea si viata pulseaza in fiecare sunet in parte. Limba rusa este limba celor puternici, dar, in acelasi timp, curge asemenea unui cintec, cu o nostalgie si o involburare care ti se intiparesc in inima si in gind. Fiecare cuvint e asemenea unei zvicniri mindre a sufletului acestui neam de cazaci! Ma asez la birou. Dl presedinte ma intimpina cu un zimbet calduros si cu urarea de bun venit. Si sufletul lui imi zimbeste. Ochii ii sint calzi, iar surisul binevoitor. Au ei, rusii lipoveni, o privire aparte, din care izvorasc bunavointa si rabdarea inima lor se dezvaluie, ca si cum si–ar deschide portile sufletului si te–ar invita inauntru, fara nicio rezerva.

Domnul Feodot asaza doua cani de cafea aburinda si adevarul e ca nimic nu imi este mai placut decit sa string intre palme o ceasca fierbinte si discutia porneste, simplu, de la sine, in timp ce parfumul cafelei proaspete se imprastie in birou, iar afara soarele bate jucaus in geam si zapada se intinde somnoroasa si lenesa, stralucind in valul ei alb. Si povestea curge, curge incet, asemenea susurului sfios al unei ape ascunse in frunzis. Despre rusii lipoveni se cunoaste bine, asa cum va spuneam mai devreme, ca au adinc infierata in trupul si sufletul lor credinta. Se spune ca, pentru ei, a face semnul crucii inainte de orice actiune este deja un obicei. In acest sens, Filip Ipatov, in lucrarea sa Rusii lipoveni din Romania, spune: "Si nici cu semnul crucii pravoslavnice, cam incirligata, ce–i drept, sa nu crezi ca–i joaca. Te–ai sculat, faci cruce, te–ai spalat, faci cruce, ai de gind sa duci paharul la gura, faci cruce, ai de gind sa maninci, la fel. Iesi din casa, faci cruce, intri in casa, idem cruci peste cruci, de cind te nasti si pina mori si, zau ca nu te poti socoti un om sfint". Domnul Feodot imi confirma faptul ca toate vorbele de mai sus sint pure si adevarate. "La masa, inainte sa ciocnesti paharul, faci semnul crucii". Pare–mi–se ca Dumnezeu are locul lui de cinste la masa, in treburile zilnice fiind mereu printre ei. Si nu pot sa nu ma gindesc ca semnul crucii este mai mult decit afirmarea credintei in cele sfinte, ci chiar o forma de binete, data cu inima deschisa si zimbetul pe buze unui Dumnezeu care pare a se afla cu adevarat printre ei si chiar de–ar fi sa–l vezi in mijlocul lor tot nu ti s–ar parea deloc nepotrivit si nelalocul lui. Pina la urma, lui Dumnezeu ii plac sufletele vesele, pentru ca sint curate si, de–ar fi sa se coboare intr–o zi din ceruri sa–si odihneasca vesnicia, casa lipoveneasca, intimpinat de voie buna, credinta si curatenie sufleteasca, ar fi cel mai potrivit loc.



Mireasa nu trebuie sa intre in camera mirelui inainte de nunta

Vreau sa aflu mai multe, dar mai mult doresc infirmarea sau confirmarea zvonului conform caruia nu ar fi potrivit ca un lipovean sau o lipoveanca sa isi uneasca destinul si viata in fata Domnului cu un partener de alta etnie. Rasuflu usurata. E doar un zvon. Cine ar putea sa stea in calea iubirii, asa–i? Desigur, este se preferat ca persoana care vine din afara comunitatii sa imbratiseze sau sa treaca la credinta lor, insa nu e musai. Preotul, ca orice bun pastor, doreste sa isi tina turma cit mai aproape, sa nu se indeparteze de traditii si obiceiuri, dar asta nu inseamna ca se impune si se interpune in calea deciziei tinerilor care vor sa mearga impreuna, mina in mina, in viata. In plus, aflu ca, in majoritatea casatoriilor mixte, nou–venitii nu au nicio problema in a imbratisa credinta rusilor lipoveni, ba mai mult, se adapteaza foarte repede si sint primiti cu bratele deschise in comunitate. Si, pentru ca tot vorbim de nunta, ei bine, tocmai ce am descoperit un obicei care merita amintit in paginile revistei si care este un adevarat ritual, pe care putini il cunosc. Lucrurile stau in felul urmator: dupa o lunga perioada de petit, logodna continua prin cumpararea sau vinzarea miresei si petrecerea burlacilor. Inainte de nunta, la lipoveni e "devisnic", seara cea mare, in care mirele porneste spre casa miresei, pregatit sa–si cumpere viitoarea soata. Conform traditiei, mireasa se ascunde, iar mirele are indelung de trudit, pina cind isi va "cistiga" dreptul de a–si recupera aleasa. Aceasta traditie aminteste cumva cu nostalgie de basmele in care printii, calare pe roibii lor inaripati, aveau de luptat cu gheonoaie si mume ale padurii, spini, zmei si balauri, pentru a–si salva printesele si a trai fericiti pina la adinci batrinete. Nu traim in timpuri de poveste, dar esenta este cam aceeasi. Mirele are de trudit si trebuie sa inmoaie inimile prietenelor viitoarei sotii, care o tin bine ascunsa pe aceasta de privirile flacaului. Cavalerul trebuie sa demonstreze ca este virtuos si demn de ea. Asa incepe lupta: mirele face o prima oferta pentru a–si rascumpara femeia iubita, fetele il cearta ca ar fi prea putin. Mirele mai face o oferta, fetele il cearta din nou. Nici de aceasta data nu este indeajuns. Rabdarea si iubirea tinarului sint puse la incercare atunci cind prietenele fetei ramin neinduplecate in fata efortului si generozitatii sale. Dupa o buna perioada, cu cintec, "cearta" si negociere, fetele se indupleca la staruintele mirelui si ii ofera o mireasa. Dar, si de aceasta data, flacaul este supus incercarii, caci mireasa daruita este una de rezerva si, de regula, mai in virsta decit aleasa tinarului. Falsa mireasa incearca sa–l ispiteasca pe mire sa o ia de nevasta, dar el nu se lasa pina nu isi primeste aleasa inimii. Grea incercare, dar, pina la urma, iubirea invinge intotdeauna, nu–i asa? Sau, cel putin, asa ar trebui sa fie. Viata ca joc iubirea ca joc, un joc ritualic, plin de semnificatii si simboluri!

Imi tin cana de cafea intre miini si ascult cum domnul Feodorof povesteste despre obiceiuri si traditii. Mai aflu ca simbata, inainte de nunta, prietenele miresei vin acasa la viitorul sot si–i impodobesc o camera cu zestrea ei. Mireasa nu trebuie sa intre in casa mirelui inainte de nunta. Cit se mai pastreaza aceste obiceiuri si cit au fost uitate, topite sub negura anilor care s–au scurs? Unele se mai practica, altele mai putin sau mai rar, dar nu inseamna ca au pierit in negura uitarii. Ascult si imi place sa ascult si mai ales ce ascult. Vocea domoala se asterne blind, asemenea fulgilor de afara care se pogoara din cer, ingenunchiind piosi peste pamint. Si aflu ca preotul nu face doua cununii in aceeasi zi, caci se cuvine ca mirii sa se bucure de ziua nuntii lor, fara sa fie nevoiti sa o imparta cu nimeni. Apoi, in biserica, mireasa are o tinuta decenta, intrucit nu se cuvine ca tinara viitoare sotie sa se prezinte in fata lui Dumnezeu in rochie cu sclipici, volanase, decolteu si cu atit mai putin cu capul descoperit. Cel putin aceasta traditie s–a pastrat. Vesmintele de nunta sint traditionale. Mireasa isi acopera corpul de la git pina la calciie si, desi acum majoritatea aleg culoarea alba pentru cununia religioasa, ei bine, inainte, rochia obisnuia sa fie colorata. Pina in ziua nuntii, parul fetei este purtat intr–o coada impletita, iar dupa ce preotul i–a unit in sfinta taina a casatoriei, parul tinerei se despleteste si se imparte in doua cosite, marcind trecerea catre un alt prag al vietii, acela de femeie maritata. Este un obicei care aminteste de ritualul de initiere si trecere spre o alta etapa a vietii. Acum nu mai este doar o copila, a devenit femeie! Si, daca la noi exista obiceiul ca mireasa sau mirele sa se calce pe picior, pentru a–si asigura suprematia in familie, la rusii lipoveni se sparge paharul din care beau vinul oferit de preot, pentru ca nu cumva sfinta legatura sa se dezbine, iar tinerii sa aiba parte de mai mult de o casnicie. Dupa ce se incheie cununia religioasa, tot preotul este acel care ii conduce pe tineri acasa, dindu–le binecuvintarea atit lor, cit si parintilor si nasilor.

Cind in familie apare un copil, acesta va avea ca nasi rude: din partea mamei sora, iar din partea tatei fratele, acestia avind virste fragede in general, tocmai ca sa fie "curati". "De ce rude?" Nedumerirea mi se clarifica imediat: sint preferate rudele celor doi parinti, pentru ca, in felul acesta se evita sa se stea in calea iubirii tinerilor care, intr–o zi, ar putea sa se indragosteasca unul de altul si, uniti fiind prin taina botezului, sa le fie interzisa legatura. Chiar daca timpul a trecut si mirii sarbatoresc duminica unirii lor in fata lui Dumnezeu in restaurante, iar darurile in bani au luat locul obiectelor, asa cum se obisnuia odinioara, obiceiul portului miresei s–a pastrat. Este mai mult decit un obicei, este o regula. De altfel, daca vrei sa intri intr–o biserica lipoveneasca, nu pasesti acolo oricum doresti. Trebuie sa ai mereu capul acoperit, sa nu intri cu mineca scurta, nici sa porti pantaloni. E o forma de respect fata de cele sfinte, adinc intiparita in comportamentul lipovenilor. Si, daca tot vorbim despre biserica, haideti sa ne oprim putin aici, caci legatura rusilor lipoveni cu Dumnezeu este una care pe mine personal ma fascineaza si, totodata, ma intriga.

Biserica are trei intrari: pe intrarea principala au voie sa paseasca in sfintul salas doar femeile, iar pe cele doua intrari laterale barbatii. Chiar si inauntrul bisericii exista o ordine: femeile stau in pronaos, separat de barbatii care au voie in naos. Se spune despre rusii lipoveni ca au inteles esenta profunda a celor sfinte si adevarul este ca se simte cum isi poarta crucea credintei lor in inimi. Nimic nu e mai presus de aceasta. Si daca, in numele ei, au avut puterea si curajul sa se desprinda de patria lor, sa hoinareasca pribegi in lume, atunci nu are niciun rost sa ne indoim. Intr–o lume nauca si nebuna, ce pare sa se fi pierdut de ea insasi, oamenii acestia mai poarta inca amintirea si credinta in cele sfinte. Slujbele se tin in slavona, iar cartea bisericeasca le este stilp in fata furtunilor vietii, hrana pentru suflet si adevarul din urma.

Mai aflu ceva extrem de interesant. Stiati, de exemplu, ca rusii lipoveni isi fac cruce cu doua degete? Ei bine, asa este. Degetul aratator tinut drept si cel mijlociu usor inclinat, iar inelarul, degetul mare si cel mic strins la baza – aceasta este modalitatea corecta in care ei fac semnul crucii. Mi se spune si care este semnificatia.

Cele doua degete: aratatorul drept si mijlociul inclinat reprezinta cele doua ipostaze ale Domnului Iisus Hristos. Ba mai mult: pozitia degetelor nu este deloc intimplatoare. Faptul ca aratatorul este tinut drept si mijlociul inclinat il reprezinta pe Dumnezeu, care s–a inclinat in fata omului si omul a devenit Dumnezeu, iar Dumnezeu om. Si Iisus Hristos "a luat chip de rob cu smerenie" Or, facindu–si cruce astfel, rusii lipoveni marturisesc rastignirea si sacrificiul pe care Mesia l–a facut in numele omenirii.



Şi au ridicat punte catre cer, cu cazna şi sacrificiu

Ceea ce aflu in minutele urmatoare ma uimeste si ma duce cu gindul la legenda Minastirii din Curtea de Arges, ridicata cu mult chin si sacrificiu. Si, uite asa, legenda isi oglindeste chipul si prinde viata de dincolo de timp, in inceputurile zbuciumate ale bisericii rusilor–lipoveni din Tirgu–Frumos. "Era pe vremea comunismului, incepe sa povesteasca nostalgic domnul Feodorof, cind aveai voie sa darimi biserici si nu sa le construiesti". Biserica lor era veche si darapanata, iar ei aveau nevoie sa ridice un lacas sfint asa cum trebuie, in care sa vina sa se inchine Domnului. Sa obtina aprobarea pentru a construi o noua biserica, asa dupa cum se stie, nici nu se punea problema, astfel ca au cerut aprobarea de a o restaura pe cea veche. Raspunsul a fost pozitiv, insa cu o conditie: sa construiasca altceva in loc. Astfel a luat nastere Stadionul din Tirgu–Frumos, la care au lucrat zi si noapte, carind pamintul cu roaba. Abia dupa ce a fost gata au avut dreptul sa ridice casa Domnului. Nici acum lucrurile nu au fost simple; lucrau zi si noapte cu frica si in taina. Ridicau biserica noua pe linga cea veche si, cu cit cea noua prindea viata si se inalta spre cer, cu atit cea veche disparea. In acele zile, cite o familie facea de mincare pentru toti muncitorii, iar soata le aducea de–ale gurii tuturor celor care, istoviti de munca, dar cu credinta in suflet, construiau punte catre cer, pentru a invita sfintii si pe Dumnezeu insusi in salas sfint. Apoi prezenta comunismului a fost resimtita puternic si in alte laturi ale vietii. Una dintre ocupatiile de baza ale lipovenilor si, cu precadere a celor din Tirgu–Frumos, era si este inca gradinaritul. Or, in acele vremuri era interzis sa pleci cu marfa in alte judete, iar militia facea perchezitii in casele celor care li se parea ca fac prea multi bani din comert.

Si daca tot a ajuns vorba despre ocupatia de baza a rusilor lipoveni, nu pot sa nu trec in revista faptul ca sint buni apicultori si pescari. De asemenea, o alta meserie ce risca sa fie uitata este si cea a marangozilor, cei care realizeaza lotci, plase si instrumente de pescuit. In Moldova insa, cu precadere in Tirgu–Frumos, lipovenii se ocupa cu gradinaritul, indeletnicire prin care se remarca, aprovizionind pietele din orase cu legume si fructe proaspete si zemoase.



Bine ati venit in casa lipovenilor!

Cind intri in casa unui lipovean, cum esti intimpinat? Cu multa, multa voie buna si bucurie. O stiu, caci m–am bucurat de o astfel de primire, dar mai ales de bucate alese. Stiti vorba aia: cine nu are un prieten lipovean sa–si cumpere sau sa–si faca rost. De altfel, femeile lipovence sint recunoscute pentru harnicia si talentul lor in gatirea celor mai alese mincaruri. Pe cind eram la liceu, din cele mai bune dulceturi, cele mai bune placinte si dulciuri de casa, cele mai savuroase mincaruri m–am infruptat de la colegele lipovence. Sosirea lor de acasa in camera de camin era asteptata ca o zi de sarbatoare: cu multa pofta si nerabdare. De exemplu, in Tirgu–Frumos exista un fel de mincare lipoveneasca preparata numai aici, deci specifica orasului: halodnaia. Este o mincare rece, facuta din ceapa verde, sare, oua fierte, smintina si bors acru, un fel de supa Ca atare nu pot sa nu–l cred pe cuvint pe domnul Feodot atunci cind spune ca holodnaia e un adevarat deliciu.

Suficient despre asta, nu de alta, dar nu ma lasa inima sa va fac sa va ginditi cu jind la bucate alese. Mai am multe de povestit, asa incit sa ne vedem in continuare de–ale noastre. Mi se povesteste, in continuare, ca in casa rusilor lipoveni exista un loc special, un adevarat altar in care se gasesc icoane si tot felul de elemente simbolice crestine. Aici, in fata icoanelor, isi deschid sufletul si isi spun pasul lipovenii. Si nu pot sa nu ma gindesc inca o data: aici, in casa in care luminarile ard asemeni credintei in sufletele lor, in casa in care locuiesc intr–un colt al lor tot alaiul ingerilor din cer, pluteste in aer parfum de sfinti, miracole si speranta. Si daca cineva cunoaste taina ritualului rugaciunii si a credintei, atunci ei sint aceia.

Gospodaria le este sacra lipovenilor si casa un templu. Unele vechi, altele noi, casele pastreaza inca "lejanka" si baia lipoveneasca. Lejanka este o teracota culcata, unde poti dormi. Construita de un mester priceput, ea este, probabil, cel mai confortabil loc in care sa te ghemui cind afara gerul te biciuie si soarele iti rinjeste inghetat pe cerul de sticla. Daca mesterul este priceput, asa cum spuneam, nu exista pericolul sa te arzi cit timp stai pe lejanka. Apoi baia lipoveneasca are, la rindul ei, importanta sa. Ea functioneaza pe principiul pietrei calite. Exista o vatra sub care se face focul si se incinge piatra. Apoi piatra se stropeste cu apa, ca sa iasa acumularea de monoxid de carbon, se inchide ferestruica si locul pe unde iese fumul din cos, si se intra in baie, unde temperatura se ridica pina la 90–100 de grade. Se arunca apa peste piatra si instantaneu se face abur uscat. Baia cu aburi este si ea un adevarat ceremonial de ospitalitate. Indiferent de neam sau religie, musafirul poposit la casa lipoveanului va fi invitat fara doar si poate sa se bucure din deliciile baii cu aburi, pregatita special in onoarea sa. Este o vorba care suna cam asa: "Lipoveanul prima data face baie si numai dupa aceea se duce la medic". Ceea ce vrea sa se sublinieze prin aceasta e faptul ca baia are o smenificatie sacra, considerata fiind un leac universal ce vine de hac tuturor bolilor. Popor cu sufletul si trupul curat, pentru lipoveni pare–mi–se mie ca viata intreaga este un ritual si ca fiece gest, oricit de nesemnificativ ne–ar parea, pentru ei nu este decit un alt pas dintr–un ritual de pretuire si slavire a vietii. Calatoria noastra continua in lumea fascinanta a unei comunitati care uimeste si intriga in acelasi timp. Aflu, de exemplu, ca atunci cind cineva din comunitate moare, nu este dus la cimitir cu masina, asa cum se obisnuieste in zilele noastre, ci sicriul este purtat pe umeri in ultimul sau drum din aceasta lume.



Povestea merge mai departe

Incet, incet ma apropii de final. Calatoria in lumea sacra a acestui popor nu are sfirsit, dar nu mi–ar ajunge paginile ca sa le spun povestea, ce se intinde pe rinduri intregi de istorie zbuciumta. Uitarea nu se va asterne peste traditiile lor, timpul nu va sterge obiceiurile in spiritul carora au dainuit atita amar de vreme, cintecele in care pulseaza pofta de viata si iubirea apriga, dansul lor care dezavluie mindria si frumusetea a tot ceea ce sint ei, vor infringe trecerea ireversibila si necrutatoare a timpului. Casa Comunitatii de lipoveni din Tirgu–Frumos are misiunea de a pune bariera vremii si de a nu lasa sa adoarma sub tarina uitarii toate aceste traditii si obiceiuri. Sedii exista in toate zonele unde numarul lipovenilor este destul de mare, tocmai pentru a strajui si a proteja valorile sufletesti ale unui neam ce nu poate, caci pacat ar fi, sa uite de ele, sa le piarda.

In acest sens, la sfirsitul anului 2010, a fost infiintata Asociatia Culturala MIR, al carei presedinte este domnul Neculai Feodot care, impreuna cu un grup de tineri lipoveni din Tirgu–Frumos (Casian Chersan, Vasile Toma, Iulian Gafon, Vasile Platon si Lucian Ichim), a preluat luat viata comunitatii in miinile sale, hotarit sa reinvie limba materna, traditiile si obiceiurile, dar mai ales sa ne impartaseasca din frumusetea lor atit noua, celor care i–am primit cu drag in sinul nostru, cit si dincolo de hotare.

Scopul Asociatiei este acela de a apara, de a pastra, dezvolta si exprima identitatea etnica si culturala a lipovenilor rusi. Asociatia Culturala MIR face mai mult decit atit: a conceput si a pus in practica o campanie social–umanitara, De la Suflet la Suflet, care intinde o mina in ajutorul rusilor lipoveni care nu reusesc sa faca fata nevoilor vietii Povestea lor o duc mai departe paginile Zorilor, un periodic bilingv lunar ce se adreseaza Comunitatii Rusilor Lipoveni din Romania. Astfel, pentru oricine doreste sa se apropie mai mult de ei, de modul lor de viata, de credintele si valorile in care cred sau, pur si simplu, de ei ca oameni, in paginile acestuia ii va descoperi rind cu rind, cuvint cu cuvint, pagina cu pagina, poveste cu poveste.

Mai mult decit un sediu, o institutie, Casa Comunitatii reprezina un templu intre zidurile caruia originile si trecutul vor ramine mereu prezente in vietile lipovenilor, fiindu–ne cunoscute si noua, restul, pentru a ne imbogati inimile.

Afara gerul ma intimpina rece, iar soarele isi reflecta lumina in scintei de diamante in zapada, iar in minte nu–mi da pace un gind ce ia forma unei imagini a unui chip. Chipul lipoveanului cu barba alba si lunga, cu ochii albastri, blinzi, ce par a ascunde toate tainele cerului, care imi intinde zimbind un mar. E o amintire. Eram mica si, fisticindu–ma, m–am ascuns dupa fusta mamei. Si totusi, acum, in timp ce las in urma orasul, privind peste umar, trag cu ochiul la o lume din care nu fac parte, dar in care am patruns usor si am ramas admirind–o cu uimire. Si si daca ar fi sa ma gindesc la Dumnezeu si daca ar fi sa–l antropomorfizez, atunci chipul lipoveanului cu barba alba si ochi in spatele carora se ascunde cerul, ar fi singurul care mi s–ar parea potrivit



Alexandra Vicol
foto: Octavian Mita
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona