Festivitate culinara marca Romania
Articol









Romanii sint oamenii sarbatorilor, mereu veseli si pusi pe petreceri. Asa incit festivalurile dedicate artei culinare reprezinta o noua ocazie de a se revedea si de a trai bucuria vietii, alaturi chiar si de alte popoare.



La Balvanyos, Festivalul Interna– tional Pomana Porcului (tel.: 026.736.11.30/e–mail: dar@planet.ro./mobil: 0744.380.000), cel mai mare de acest gen din Romania, aduce echipe de maestri bucatari din Ungaria, Slovacia, Germania, Croatia. Traditia spune ca fiecare echipa se imbraca in portul specific zonei pe care o reprezinta si trebuie sa prezinte publicului obiceiurile sacrificarii porcului si ale preparatelor traditionale.

Vedeta festivalului este Daragus Attila, mascota unui porc imbracat cu un sortulet alb, care sta pe un butoi cu vin si tine un cirnat. Aici vinul isi are si el rolul sau. In fiecare an se prezinta podgorii diferite, atit din tara, cit si din strainatate. Devenit deja o traditie in Covasna, festivalul marcheaza iesirea din iarna. Porcii vor fi sacrificati in mod traditional, iar echipele participante vor primi cite o jumatate de porc, gata pentru preparat mincaruri.

Luna decembrie este intesata de arome savuroase venite de pe plaiurile Romaniei. Buzaul are "Casuta cu pridvor", sarbatoare a pensiunilor buzoiene, festival de gastronomie locala, cu vinuri de pe dealul Istria, mesteri populari si folclor autentic.

Pentru ca are loc chiar de Ziua Nationala a Romaniei, preparatul–vedeta este "Tocanita Nationala", ce contine ingrediente ce aduc aminte de spiritul romanilor: carnea de porc pentru vigoare, ceapa, usturoiul si piperul pentru iutimea mintii, sarea – ospitalitate, ardeiul gras, rosiile si patrunjelul pentru diversitate.

Branul va invita calduros: "Poftiti la munte iarna, cind se taie porcul", iubitori ai gastronomiei romanesti, la un festival pe care organizatorii il asteapta sa devina o traditie a zonei. "Daca vi s–au terminat cirnatii, hai la Bran sa facem altii", este deviza festivitatilor ce reunesc opt echipe din trei judete: Arges, Prahova si Brasov. Dincolo de competitia acerba a maestrilor in arta culinara, de pe scena razbate muzica ansamblurilor folclorice venite din toate zonele participante: Rucar, microregiunea muntilor Bucegi, Codlea, Fagaras, Poiana Marului si, desigur, Bran.

Pregatirile incep inca de dimineata, cind porcii sint asomati, bine pirliti cu paie sau cu ajutorul buteliei de gaz. Bunatatile preparate urmeaza retete traditionale din fiecare zona, caltabosul, toba, singeretele sau slanina, ruladele din muschi de porc invelite in fleica facind cu ochiul celor prezenti. Nu in ultimul rind, tuica aromata, data spre buna degustare tuturor participantilor, incheie ziua apoteotic.

Romanii se lauda cu cele mai cunoscute marci romanesti la nivel European: salam de Sibiu, palinca de Bihor, placinte poale–n briu, telemea olteneasca cu praz, salam de casa Tirnavioara, pastrama de oaie, tuica de Zetea, de Valea Milcovului, de Buzau, de Arges, de Zalau si ardeleneasca, de Bistrita, horinca de Maramures, de Camarzana, de Seini, de Chioar si de Lapus, vinars de Tirnave, de Vaslui, de Murfatlar, de Vrancea si de Segarcea.

Avem si concepte noi in materie de gastronomie. "Mobile Cooking Romania" este un concept nou, un program culinar turistic de exceptie, care consta intr–o bucatarie mobila special conceputa si un sistem de transport pentru experiente culinare medievale in incinta castelelor, prepararea pestelui pe barca in Delta Dunarii, preparate cu vin intre viile Dealului Mare sau aventuri culinare in aer liber, in paduri. "Mobile Cooking Romania" include mai mult de 20 de locuri spectaculoase din Romania, cum ar fi castelul Bran, Fortareata Fagaras, mai multe biserici fortificate sasesti sau Focul Viu de la Lopatari. "Mob de haute cuisine", in special pentru expatriati, turistii straini si companiile doritoare sa ofere un team building in locatii neconventionale, acompaniate de evenimente speciale. "Mobile Cooking Romania" inseamna evenimente cu teme culinare de sezon pentru publicul larg si programe standard, pentru grupuri de minimum sase persoane, care pot fi rezervate individual.

Si cum ar fi arta culinara fara vin? Ca o mincare fara sare.

Turismul uval poate fi practicat in Regiunea Nord–Est, datorita exis– tentei unei traditii viticole recunoscute, centre de degustare, vinoteci in renumitele podgorii Cotnari, Bucium – Iasi, Husi. Cotnari este una dintre cele mai recunoscute la nivel mondial, dispunind de o impresionanta si valoroasa vinoteca, in care exista vinuri foarte vechi, produse intre anii 1956 si 2000. Din productia lui 1956 exista 1.793 de sticle din soiul de Grasa, iar 343 dintre acestea vor fi pastrate ca valori in Tezaurul Bancii Nationale.

Atestata documentar inca din 1469, cind Stefan cel Mare a donat Mitropoliei din Suceava o suprafata de vie din dealul Socola, Podgoria Bucium este una dintre cele mai importante din zona Moldovei. Bazele ei au fost puse in anul 1949, iar in prezent societatea are in exploatare 1.050 de hectare de vita–de–vie si 400 de hectare de pomi fructiferi.



Muzeul Viei si Vinului

Dedicat vinului este Muzeul Viei si Vinului, situat in orasul Hirlau, judetul Iasi, pe strada Logofat Tautu, nr. 7, linga biserica cu hramul Sfintului Gheorghe, nu departe de centrul localitatii. El este structurat pe citeva coordonate etnologice fundamentale. Primele trei sali ale muzeului surprind prezenta vinului in cadrul celor trei mari momente de trecere din existenta umana: nasterea cu botezul, nunta, moartea cu inmormintarea; obiecte originare, precum si sugerarea unor obiceiuri, credinte si practici miticomagice specifice acestor momente alcatuiesc substanta acestor sali introductive. Sala a IV–a este destinata hanului sau ratosului, locul unde se intilneau cel mai adesea drumetii de altadata. Un loc special in cadrul acestei sali il ocupa mijloacele de transport si de pastrare a vinului, prin intermediul acestora vizitatorii putindu–si imagina stravechile "drumuri ale vinului": din crama in pivnita, din pivnita in piata, tirg, iarmaroc sau chiar peste hotarele tarii.

Podgoriile din Romania sint multe si valoroase, Podgoria Dealul Mare, Podgoria Dragasani, Husi, Murfatlar, Nicoresti, Odobesti, Panciu, Podgoria Tirnave.

Piinea, sarea si vinul reprezinta trei caracteristici importante pentru romani, ele fiind o traditie din vremurile cele mai indepartate si aducind in prezent identitatea de necontestat a acestui popor, sintetizata in veselul festin gastronomic al festivalurilor.



Răzvan Cristian Busuioc
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona