Maramuresul vazut de pe snowboard
Articol







Maramures inseamna traditie si cultura populara pentru cei mai multi dintre noi. Iata insa ca un grup de tineri, plictisiti de plaiul Prahovei, au descoperit ca prin locurile unde alearga sania trasa de cai e loc si de sarituri sau de coborari in viteza, pe snowboard.



Pana de curand stiam despre nordul tarii ca este o destinatie cautata de turistii dornici sa–si imbogateasca cunostintele despre cultura si traditiile populare. De asemenea, daca vrei sa fii colindat de feciorii satului sau daca doresti sa participi la pomana porcului, nordul Romaniei este locul ideal in care trebuie sa iti petreci vacanta de iarna. Multi merg in Borsa ori in satele din jur pentru a se linisti, pentru a reintalni portul traditional, pentru a se bucura de bucatele de dupa ignat, dar putini merg insa in aceste locuri sa descopere muntele, sa schieze ori sa practice snowboardul.



Cum am ales Borsa?

"Ce facem anul acesta? Unde mergem?", intreba unul dintre noi asta–toamna. In fiecare an ne–am obisnuit sa petrecem cel putin cateva zile descoperind locuri noi si cautand zapada perfecta. Daca de obicei mergem pe Valea Prahovei, in vacanta de iarna vrem sa plecam cat mai departe. Pentru anul acesta, cineva a propus Borsa. Marturisesc ca nu stiam multe despre acest loc, in afara de faptul ca se afla in apropierea Muntilor Rodnei. Mai auzisem si ca ar exista o partie prin zona, dar erau informatii foarte vagi. Ceilalti au fost incantati de zona, asa ca am trecut la pasul urmator: cautarea unei cazari. Pentru a fi siguri ca avem de unde alege, am inceput din timp. Cum spuneam mai inainte, aceasta este o zona turistica destul de cunoscuta, drept urmare cererea este mare, mai ales in perioada sarbatorilor. Dupa cateva ore petrecute pe internet si cateva telefoane, am gasit doua cabane, am luat legatura cu proprietarii si am platit avansul, pentru a ne asigura locurile. Cred ca este important sa mentionez ca unele dintre locurile de cazare sunt in case particulare. Acestea nu sunt inregistrate ca avand un anumit numar de margarete si, de aceea, nu iti poti face o idee clara despre conditii. Avantajul este insa ca tarifele sunt mai scazute si poti negocia cu proprietarul, in functie de marimea grupului si durata sejurului, iar ospitalitatea oamenilor compenseaza lipsa de informatii ce poate aduce, uneori, si anumite surprize neplacute. Situate relativ departe de Capitala, le recomand totusi bucurestenilor, de exemplu, sa ceara cat de multe informatii despre distanta fata de partie si conditiile de cazare, intrucat, odata ajunsi acolo, le va fi mai greu sa schimbe ceva. Putini stiu ca Borsa, aflat la o altitudine de 660–950 m, este unul dintre cele mai lungi orase din tara, intinzandu–se pe o distanta de 52 de kilometri, de–a lungul soselei ce o strabate de la Valea Hotarului pana la Gura Tiboului (raul Tibou), deci, daca nu esti atent, te poti caza si la 20 km de partie. Dupa cateva saptamani de asteptare si anticipare a ceea ce va fi, pornim din Capitala spre una dintre cele mai nordice partii de la noi. Am preferat sa plecam seara, pentru a ajunge dimineata acolo, pregatiti deja pentru partie. Date fiind conditiile de la noi, nu stiu daca este cea mai buna solutie. Totusi, distanta este mare, aproximativ 500 km din Capitala, si necesita multe ore de condus. In Borsa se ajunge fie cu trenul, fie cu masina pe DN18 (Baia Mare – Sighetul Marmatiei Viseul de Sus Moisei – Borsa), pe DN17 (Suceava Campulung Moldovenesc Vatra Dornei Bistrita Moisei – Borsa) sau DN17C, ce face legatura cu Bistrita (89 km) si Dej (108 km). Din Cluj–Napoca sunt 165 km, din Brasov 334 km, din Timisoara 477 km, iar din Constanta 659 km. Fata de alte localitati este o destinatie destul de indepartata, dar va asigur ca merita tot efortul, fiind una dintre putinele zone in care poti impleti intr–o vacanta atitudinea urbana si sportul extrem cu activitati arhaice traditionale.

Noi am ajuns printre ultimii, intrucat restul plecase cu o zi mai devreme, si astfel am aflat de la ei unde este partia si cum se sta la coada la telescaun, daca nu ajungi la timp. Tot ei ne–au sugerat sa ne facem cumparaturile inca din Bucuresti, deoarece magazinele din zona sunt ori prea departe de locurile de cazare, ori aprovizionate prea putin pentru a–i multumi pe cei oarecum mai pretentiosi.



Prima zi

Dupa cateva ore de odihna, ne trezim si ne pregatim pentru partie. Poate ar fi trebuit sa vizitam mai intai o gospodarie traditionala, poate prima data cand ajungi in Maramures ar trebui sa aprinzi o lumanare la una dintre bisericile recunoscute ca facand parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar noi, niste urbani indiferenti in fata bogatiilor acestui loc, am preferat sa ne dedicam in intregime pantelor inzapezite. Acum, intors in locuri mai putin speciale, regret faptul ca am petrecut atat de putin timp explorand frumusetea portilor sculptate ori a bisericilor din lemn. Desi putem parea ignoranti, am mers totusi acolo, in primul rand pentru a ne bucura de zapada. Astfel, dupa mai bine de o ora de asteptat la coada la telescaun, construit probabil inainte de 1989, urcam, incet–incet, iar frustrarile si dezamagirile dispar toate, pe masura ce in fata noastra se deschide un peisaj mirific. Partia este destul de lunga, cu multe variante, iar in partea ei superioara se gaseste un platou unde incepatorii pot exersa fara teama de a se lovi de altii. Desi ne aflam in mijlocul sezonului, nu este deloc aglomerat, iar acest lucru ne face sa–i acordam un mare plus locului. Din acest platou mai urca un teleschi pana intr–o culme, aflata la limita inferioara a golului alpin. Observ ca toti aceia care au stat la coada la telescaun sunt deja pe aceasta panta, in stanga teleschiului, care, pe langa faptul ca este mai ieftin decit telescaunul, este si mult mai rapid. Partia de la teleschi nu este foarte lunga, dar zapada e buna, existand chiar si o varianta de coborare printre copaci, unde ai parte doar de pulbere. In jurul platoului de la capatul telescaunului sunt cateva saritori sau kickare, cum sunt ele cunoscute, unde te poti bucura de cateva secunde de imponderabilitate inainte de aterizarea ce te aduce literalmente cu picioarele pe pamant. Primele zile le–am petrecut in aceasta zona. Fie saream, fie urcam cu teleschiul, pentru a cobori printre copaci. Din prima zi am constatat ca nu merita sa facem coborari pe partia principala, deoarece timpul petrecut in asteptarea telescaunului ar fi insemnat o vacanta petrecuta la coada. Practic, acesta ar fi singurul minus al sejurului.



Freeride

Intr–o zi am hotarat sa urcam mai sus decat ne duce ultimul cablu, la 1.980 m, si sa ne bucuram de freeride. Se spune ca aceasta este partea cea mai pura a snowboardingului, cea mai deosebita. In freeride esti doar tu cu muntele, omul si panta inzapezita, neamenajata si, uneori, deloc bucuroasa de a fi brazdata de urmele lasate de rideri. Desi e mult mai usor sa petreci o zi urcand cu ajutorul cablului si lasand apoi gravitatia sa te duca jos, satisfactiile sunt mult mai mari atunci cand urci la picior cateva ore dupa care cobori in doar cateva minute pe zapada atinsa doar de vant. De la teleschi mai mergem putin pe o coama de munte, apoi coboram putin catre dreapta si intalnim un semn care ne atentioneaza ca de aici incolo vom intra in Parcul National Muntii Rodnei. Tot de aici, dupa o poza, incepem urcusul pana pe unul dintre varfurile din zona, al carui nume s–a pierdut printre zapada si turele de coborare. De la granita parcului, traseul urca de–a lungul crestei, pentru ca aceea este solutia cea mai ferita de avalanse. De fiecare data cand faci asta, se petrece ceva cu adevarat interesant. La fiecare astfel de urcare obosesti, transpiri, te gandesti de ce esti acolo, ce bine ar fi fost sa fii la coada la telescaun si totusi privelistea din fata, ideea ca pe acolo urmeaza sa cobori, concentrarea in momentul in care iti alegi trasa iti mai abat gandurile de la sudoarea de pe frunte, de la mana inghetata si amortita de atata carat, de la plamanii care tipa dupa mai mult oxigen si de la inima care, pe de–o parte, este agitata, incercand sa–ti sustina efortul, si, pe de alta parte, e linistita in fata deschiderii din fata ochilor tai. Cred ca trebuie spus ca, desi iubitori ai muntelui, majoritatea snowboarderilor nu sunt mari amatori de urcari pe jos, iar lucrul acesta era vizibil si in grupul nostru. Dar, cu cat ajungi mai greu sus, cu atat e mai dulce rasplata de a fi acolo. Emotia ultimilor metri de urcus, curiozitatea de a vedea ce se afla dincolo de varf si dorinta arzatoare de a pune capat chinului se puteau citi pe fata fiecaruia. Sus, bineinteles, facem o poza si ne pregatim in graba de coborare, pentru a nu ne expune foarte mult vantului ce batea cu putere pe virf. Cateva lucruri trebuie insa mentionate acum, mai ales pentru cei care pot vedea in aceste randuri un plan realizabil cu prima ocazie. Avalansele reprezinta cel mai mare pericol pentru schiorii si snowboarderii care se avanta in afara partiilor amenajate. Din acest motiv este obligatoriu sa ii anunti pe ceilalti ce ai de gand sa faci, pe unde vrei sa cobori, sa ai un minim echipament de protectie (casca, protectie pentru coloana) si, poate cel mai important lucru, sa ai in vedere starea zapezii din ziua respectiva. Daca nu respecti muntele, in doar o clipa, o coborare de vis se poate transforma intr–o adevarata tragedie. Dupa ce ne–am ales traseul de urcare, pornim unul cate unul. Nu cred ca poate descrie cineva ce simti atunci cand faci o astfel de coborare. Daca as fi indian, as spune ca am atins Nirvana, daca as fi crestin, as spune ca am vazut Raiul. Fiecare simte in felul sau, dar, odata ajunsi jos, cu totii au un zambet mare, pe care nu si–l pot controla. Totul a durat doar cateva clipe si, plini de satisfactie, inainte de a ne indrepta catre partie, aruncam o ultima privire varfului, pentru ca, incet, dar sigur, se lasa seara. Am revenit din tara lui Dumnezeu, iar acum suntem muritori si ne indreptam unde ne este locul, intre oamenii obisnuiti, pentru a urma din nou coada de la telescaun. La baza partiei ne dam placile jos, traversam parcarea, apoi, pe drum, pe scurtatura, trecem prin curtea bisericii de lemn si, in scurt timp, ajungem la cabana noastra. S–a mai scurs inca o zi din cele cateva zeci din cursul anului pe care noi le dedicam snowboardingului si, desi nu avem la fel de multa zapada ca altii, a noastra parca este mai alba.



Borsa se afla la 4739 latitudine nordica si 2439 longitudine estica. Altitudinea localitatii este la Valea Hotarului 617 m, in centrul orasului 673 m, iar in complexul turistic, la Gura Fantanii, 823 m. Intr–o descriere a localitatii din anul 1941 se aminteste ca aceasta comuna rasfirata si risipita are o lungime de 59 km si o latime de 35 km.

Localitatea Borsa se intinde azi pe o suprafata de 47.482 ha, de–a lungul soselei ce o strabate de la Valea Hotarului, pe langa pasajul de cale ferata, pana la Gura Tiboului (raul Tibou), masoara 52 km, fiind una dintre cele mai lungi asezari din tara.



Turismul in zona este dezvoltat cu precadere iarna, datorita conditiilor existente pentru practicarea sporturilor de iarna. In Complexul turistic au aparut un numar insemnat de locuri de cazare, in mod deosebit private. In perioada de vara, foarte scurta de altfel, se recomanda drumetiile. Punctele de interes: Cascada cailor, cariera de piatra, in zona Complexului Turistic, varfurile Pietrosul Rodnei, Lacul Iezer, cabana meteorologica si Puzdrele. In Moisei poate fi vizitat Monumentul eroilor cazuti in cel de Al Doilea Razboi Mondial, iar in Baia Borsa izvoarele cu apa minerala ori Fantana Stanchii. Se poate ajunge relativ usor la Sighetul Marmatiei, Valea Izei cu toate bisericutele si portile sale din lemn prin care este celebru Maramuresul, ori chiar la la Sapanta.



Din pacare insa, partiile nu sunt foarte numeroase, dar pentru cei interesati de schi sau snowboarding exista doua pentru avansati si una pentru incepatori.



Poiana Stio are o lungime de l.200 m, o diferenta de nivel de 500 m de la o altitudine maxima de 1980 m. Dificultatea este medie. Partia nu dispune de nocturna sau zapada artificiala.



Vf. Stio are lungimea de 730 m. Altitudinea maxima este de 1.540 m, iar diferenta de nivel de 170 m. Este o partie cu o dificultate medie si nu dispune de nocturna sau zapada artificiala.



Pricop are o lungime de 400 m de la o altitudine maxima de 800 m. Diferenta de nivel este de 85 de metri, iar dificultatea este medie. Partia nu are nocturna si nici zapada artificiala.



Partiile sunt dotate cu un telescaun si un teleschi, cu o capacitate de transport de 400 si, respectiv, 600 de persoane pe ora.

Pentru cei care nu au echipament propriu, in zona se gasesc si centre de inchiriere.



Telefon Salvamont: 0725.286.668 (0 SALVAMONT)

Telefon Teleschi Bors: 0262.344.442.



Maramuresul vazut de pe snowboard

Maramures inseamna traditie si cultura populara pentru cei mai multi dintre noi. Iata insa ca un grup de tineri, plictisiti de plaiul Prahovei, au descoperit ca prin locurile unde alearga sania trasa de cai e loc si de sarituri sau de coborari in viteza, pe snowboard.

Pana de curand stiam despre nordul tarii ca este o destinatie cautata de turistii dornici sa–si imbogateasca cunostintele despre cultura si traditiile populare. De asemenea, daca vrei sa fii colindat de feciorii satului sau daca doresti sa participi la pomana porcului, nordul Romaniei este locul ideal in care trebuie sa iti petreci vacanta de iarna. Multi merg in Borsa ori in satele din jur Pentru a se linisti, pentru a reintalni portul traditional, pentru a se bucura de bucatele de dupa ignat, dar putini merg insa in aceste locuri sa descopere muntele, sa schieze ori sa practice snowboardul.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona