Proiecte si actiuni
Articol
In primavara anului 1985, in Liceul industrial 27 se nastea cercul de turism montan Carpatic Club, la initiativa unui grup de tineri inimosi avindu-i in frunte pe Iulian Soare si Dragos Constantin. La inceput a fost dorinta tinerilor de a evada din cotidian efectuind drumetii montane, apoi, o data cu trecerea clubului sub tutela directiei de telecomunicatii a Capitalei, pretentiile au crescut, au aparut sectii noi precum orientarea sportiva, alpinism speologic. Anul 1990 gaseste, Clubul Carpatic cu doua sectii bine conturate, cea de turism si cea de alpinism, acestea remarcindu-se in intrecerile interne de profil, obtinind titluri de campioni nationali, vicecampioni nationali, precum si Cupa Romniei. O cotitura importanta a avut loc in viata clubului in 1996 cind sectia de turism se desprinde de clubul mama luindu-si personalitate juridica proprie sub titulatura Turist Club Carpatic si propunindu-si si alte obiective decit sportul in general.
Turist Club Carpatic si-a propus sa lase ceva in urma, asa au aparut proiectele de Remarcare turistica in Masivul Vilcan 1996, Masivul Sureanu 1997, Muntii Baiului 1998, Masivul Vilcan, din nou 1999. Un alt proiect important a fost Infoturism", care s-a intins pe parcursul a trei ani, astfel punind la dispozitia iubitorilor de munte patru pliante cu informatii turistice din Muntii Stinisoarei, Muntii Rarau - Giumalau, Muntii Vrancei si Zona Lacul Rosu,Cheile Bicazului,Borsec. In cei 15 ani de existenta a Clubului Carpatic s-au organizat zece editii ale Trofelului Carpatic, concurs de turism sportiv, care s-au desfasurat in frumoase zone montane, cum ar fi Muntii Bucegi, Muntii Ciucas, Muntii Piatra Craiului, trofee care s-au bucurat de participarea celor mai prestigioase cluburi de turism din tara. Pe viitor TCC isi propune sa mearga pe aceeasi linie de promovare a turismului, a unor zone cu un real potential nevalorificat pina acum. Dorim sa terminam de remarcat Masivul Vilcan in anul 2002, sa ne ocupam de proiecte de igienizare a unor zone cu un potential turistic deosebit, in colaborare cu alte cluburi de turism din Bucuresti. De asemenea, vrem sa continuam proiectul, Inforturism cu Masivii Sureanu si Iezer, Papusa, in anii 2002, 2003, fiind deschisi la orice colaborare cu orice club din tara, pentru actiuni de ecologizare si remarcare. In TCC nu exista un lider, ci un grup de conducere care incearca in comun sa ia cele mai corecte decizii, sa incerce sa faca din acest club unul dintre cele mai bune din Bucuresti, aici putindu-i mentiona pe Claudiu Botezan zis sefu", Filcenco Alexandru zis Fili, Hera Vasile zis Elvis, Ghinea Mihaela zisa Bursucel, Orasanu Brindusa, Danescu Aurel zis Ciobi, Stancu Cristian.
Adresele de contact
Turist Club Carpatic;
Sos. Grozavesti 82-84, sect. 6, Bucuresti; E-mail:gmikiro@yahoo.com
Telefon: 410.70.02; fax: 411.82.63
Persoane de contact: Claudiu Botezatu tel. 094.350.573
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona