Cabane si refugii
Articol
In imparatia crestelor, piscurilor si naruiturilor de stinci din inalturi, ele aduc o nota de calm, oferind turistului minunate locuri de popas. Afluenta mare de turisti, indeosebi pe versantul nordic al masivului, mai salbatic si mai spectaculos, a facut ca in Muntii Fagarasului sa fie ridicate de-a lungul timpului o serie de cabane si refugii, amplasate neuniform in ansamblul lantului fagarasan. Astfel, pe versantul sudic al Muntilor Fagaras, sint amplasate trei cabane, pe cind pe cel nordic sint 12 cabane. Cele cinci refugii alpine sint situate in zona crestei principale a masivului.
Relieful Muntilor Fagaras, alcatuit dintr-o multime de piscuri si creste aliniate intr-un front alpin nemaiintilnit in tara noastra, care coboara sub 2000 m numai catre extremitati, a facut ca acesta sa fie cautat de montaniarzi atit vara, cit si iarna, beneficiind de o vasta retea de poteci marcate.
Iarna insa, in Muntii Fagarasului se aventureaza numai alpinistii, iar pe unele trasee si turisti experimentati, bine dotati cu echipament si mijloace tehnice.
Noi am ales, pentru acestia din urma, un traseu de iarna in doua etape. Pornim, asadar, din orasul Victoria, folosind una din cursele auto ce-l leaga de combinatul chimic. De aici, marcajul triunghi rosu ne conduce de-a lungul unui drum forestier spre dreapta, pina in lunca riului Ucea Mare. Dupa aproximativ o jumatate de ora de mers, ajungem la o rascruce de drumuri marcata cu stilp si sageti indicatoare. Ne orientam spre dreapta si, dupa 3,5 km, ajungem la o alta rascruce semnalata cu stilp si sageti indicatoare.
Este punctul de jonctiune cu poteca care vine de la cabana Arpas, situata in dreapta, la 600 m distanta.
Ne indreptam pasii spre sud, urmarind in continuare drumul forestier care, dupa alti 2 km, ne conduce la un alt stilp cu sageti indicatoare. De aici, folosind marcajul triunghi rosu, incepem sa urcam catre stinga, pe poteca desenata paralel cu valea. Dupa circa doua ore de mers, traversam Piriul lui Ban. Poteca, usoara, continua in urcus domol pe fata vestica a muntelui, strabatind o zona impadurita, din care rareori mai putem vedea muntii.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona