Batrinele biserici domnesti
Articol
Aproape de Tirgoviste, cit ai merge calare un sfert de ceas, se afla vestitele Minastiri Dealu si Viforita. si acolo unde voievozii si-au priponit caii, si-au plecat genunchii si si-au descoperit capetele domnesti intru rugaciune si slava Domnului, acolo puteti merge pentru tihna si pace sufleteasca, si pentru bucuria mintii sau desfatarea privirii. Cum iesi spre partea de nord-vest a Tirgovistei, Minastirea Dealu iti apare (evident pe o culme de deal!) inconjurata de un pilc de padure din care doar turlele rasar semete. Iei drumul pieptis si dupa ce faci citeva curbe in urcus ajungi la porti. Sari peste indemnul biblic bate si ti se va deschide!, caci portile mari de sub turnul clopotnitei sint mereu deschise, si intri. Inconjurata pe toate partile de ziduri groase de caramida rosie, incinta minastirii te lasa fara grai: e ca o fortareata unde nimeni nu poate patrunde decit asediind-o sau batind la intrare. Vechimea sfintului lacas se pierde in negura vremii, necunoscindu-se cei dintii ctitori ai minastirii si nici prea multe date privitoare la inceputurile vietii sale spirituale. Unii cercetatori sustin ca ea ar fi fost ctitorita de catre urmasii lui Vlad Dracul, deoarece acesta cind a fost ucis, in 1446, ei l-ar fi ingropat in deal, la vii, unde au ridicat o bisericuta din lemn, numita multa vreme Gropnita Draculestilor, adica Minastirea Dealu. Alti istorici sint de parere ca aici ar fi existat o viata minastireasca chiar la sfirsitul secolului al XIV-lea sau ca minastirea exista de pe vremea gloriosului voievod Mircea cel Batrin. Oricum, prima atestare documentara a Minastirii Dealu o gasim intr-un document din 28 martie 1451, emis de Vladislav al II-lea. De atunci, multi domnitori ai tarii Romanesti si-au plecat fruntile si chiar si-au lasat trupurile in cripta bisericii, ca loc de asteptare paminteana pentru cereasca judecata de apoi. Ba mai mult, pentru pomenire, domnitorul Radu cel Mare a intemeiat aici prima tipografie a tarii Romanesti, aceasta numarindu-se printre primele patru tipografii din Europa, in care s-au tiparit carti in limba slavona. Intre timp, minastirea a avut parte si de razboaie, si de pace, si de cutremure, caci poate asa a fost voia Domnului Unic si Nepamintean. In anul 1601 s-a asezat in biserica, alaturi de ceilalti voievozi, si capul taiat miseleste al lui Mihai Viteazul, voievodul tarii Romanesti, al Ardealului si al Moldovei. Calcata de osti straine si naruita de cutremure, cetatea cu chiliile a fost reparata de mucenicul voievod Constantin Brincoveanu, apoi de mitropolitul Dionisie Lupu, intre anii 1795 si 1803, si de domnitorul Gheorghe Bibescu, intre anii 1845 si 1856, functionind aici si un liceu militar, pina in ziua de 10 noiembrie 1940, cind din nou s-a darimat la cutremurul cel mare si s-a pustiit totul. A trebuit sa vina anul 1953, cind Prea Fericitul Patriarh Justinian a trebuit sa trudeasca pentru a o zugravi din nou si a o impodobi cu odoare. De atunci a fost pace si nimeni n-a mai tulburat linistea Minastirii Dealu. La mica distanta de Minastirea Dealu, inaltata nu pe coama de deal, ci sub deal, se afla Minastirea Viforita. si oricit de viforite au fost vremurile, minastirea a rezistat cu semetia cu care domnii vremurilor vechi isi conduceau la lupta micile armate pentru infruntarea cu puhoaiele otomane. Cu toate astea, Sfinta Minastire a trecut si prin vremuri mai grele. Primul ctitor, Vlad Voda a V-lea, construieste o biserica obisnuita aparata de un zid inalt, patrat. Luptele fratricide, birurile grele, lacomia boierilor, scumpele daruri facute egumenilor greci din Muntele Athos fac imposibila dorinta lui Vlad Voda de a face din Viforita o ctitorie care sa-i preamareasca numele. Au urmat ostile principelui Bathory si incursiunile turcesti ce au cauzat mari stricaciuni. In timpul domniei lui Matei Basarab, considerat al doilea ctitor al minastirii, lacasul cunoaste o noua inflorire. Se ridica Casa Domneasca in anul 1650. In 1713, domnitorul Constantin Brincoveanu reinalta zidurile, construieste noi cladiri, reconstituie vechea pictura, devenind al treilea ctitor al minastirii. Tot Brincoveanu pune mesteri italieni sa zugraveasca figura intiiului ctitor Vlad Voda in dreapta usilor de la intrare, iar Grigorie Brincoveanu pune sa fie pictat portretul lui Constantin Brincoveanu. Asa se explica aparitia dupa 200 de ani a chipurilor primilor ctitori in tablourile votive. Dupa cutremurul din 1940, patriarhii apropiati zilelor noastre au dispus (nu din averile proprii, precum domnitorii slaviti de demult, ci din banii statului!) repararea si refacerea unor parti ale minastirii. Insa uitind de toate cele si inchinindu-se cu sirg Celui Sfint, credinciosii se aduna cucernici la Minastirea Viforita si aduc slava Domnului ceresc.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona