Orasul lalelelor
Articol
Asezat la inginarea dealurilor cu cimpia, Pitestiul se ridica pe verticala cu semetia cu care voievozii vremurilor vechi se inaltau in scari, masurindu-si din ochi paminturile intinse "pina la marea cea mare". Atestata documentar la 20 mai 1388 printr-un hrisov dat de domnitorul Mircea cel Batrin, de atunci, spre deosebire de Cimpulung - Muscel sau Curtea de Arges, urbea a respirat aerul linistit al asezarilor neangajate politic sau militar in viforul timpului. De aceea, azi, Pitestiul este cunoscut mai ales datorita autoturismelor Dacia, padurii si parcului Trivale, lalelelor si... lui Dobrin.La prima vedere, Pitestiul pare un oras sever, aspru rasarit din coca intarita a asfaltului prafuit, ori a strazilor pavate, lipsit parca de poezia si parfumul romantic al oraselor unde cladirile vechi si strazile inguste te intorc intr-un timp al trasurilor cu cochete cuconite.
Aflat la 120 km de Bucuresti, dintotdeauna, orasul s-a gasit la intretaierea unor drumuri comerciale si cai de comunicatie care asigurau multiple si permanente legaturi intre localitatile de cimpie, deal si munte, intre estul si vestul Tarii Romnesti, intre aceasta si Transilvania (prin culoarul Rucar-Bran), apoi, prin defileul Oltului si al Dunarii la Sud; intre Europa Centrala si Peninsula Balcanica. De aceea, pe aici, toti par a fi trecut doar. Nici o batalie nu s-a dat la Pitesti, nici o declaratie de razboi, nici un pact de pace nu s-a semnat aici, negustorii si-au trecut doar caravanele incarcate cu marfuri in susul si-n josul tarii, iar voievozii si-au ridicat cetati si si-au zidit ctitorii ceva mai sus, la poalele muntilor. Iuresul luptelor cu strigate, fornait de cai si stoluri de sageti acolo se facea auzit. Se aparau hotarele... Aici era o zona de pace si relativa acalmie. Probabil se construia. Astfel incit, usor, usor, Pitestiul a ajuns ceea ce este: un oras in toata puterea cuvintului. Si ca sa nu pribegeasca ori sa nu lincezeasca plictisiti in orasul lor, pitestenii si-au facut propriile locuri de refugiu pe care calatorul nu le stie, raminind sub impulsul primului gind: este un oras sever, aspru rasarit din coca asfaltului prafuit ori a strazilor pavate. Un localnic insa va poate spune taine si va poate arata locuri nebanuit de frumoase. Chiar si centrul orasului, locul cel mai aglomerat, delimitat de blocuri si cladiri inalte facute din beton si sticla, unde crezi ca-ti vor bubui urechile de zgomot, freamat si claxoane, are un farmec aparte. N-ai banui ca spatiul ascuns in spatele Prefecturii, inconjurat din toate partile de cladiri ce lasa loc soarelui sa bata doar in timpul amiezii, poate fi atit de linistit si fermecator cit zece parcuri. Pavat cu piatra rosie, strabatut prin mijloc de o fisie galbena cum era cararea ce ducea spre Oz, este locul unde ar fi poposit si micuta Dhyoroty cu prietenii ei, uitind sa mai ajunga la poarta castelului infioratorului vrajitor. De jur imprejur sint standuri cu flori - deliile fiind cele mai frumoase - indragostitii daruindu-le pe inserat iubitelor cu toate juramintele de dragoste. Fintinile arteziene, avind cupe rotitoare, unde apa descrie curcubee sub cerul senin, racoresc in timpul zilei piata. Daca nu esti suficient de racorit, o uriasa terasa de vara te imbie la o bere rece, bauta in tihna. De aici iti faci planuri incotro sa mergi. Poti ramine pe mai departe in centru, caci pe orice strada umbrita ai apuca-o gasesti ceva de vazut. Iubitorilor sportului, orasul le ofera modernul Bazin Olimpic, un stadion cu 25.000 locuri si un altul cu 5.000 locuri, o sala de sport cu dotari de ultima ora, care permit practicarea diverselor discipline sportive in tot cursul anului, o baza sportiva de initiere in tainele tenisului de cimp. Dar aici, cel mai indragit sport ramine fotbalul, unde legenda lui Dobrin este mai cunoscuta ca "Umbra lui Mircea la Cozia". Primavara orasul este asaltat de turistii care vin la traditionala manifestare florala anuala "Simfonia lalelelor", prin care orasul Pitesti si-a cistigat numele de "Oras al lalelelor".
Insa cele mai ademenitoare locuri sint parcul si padurea Trivale. Treci pe la Schitul de aici sa aduci multumire Celui de Sus ca ai fost si esti sanatos si ca ai ajuns cu bine pina aici si-o apuci pe aleile asfaltate. Chiar daca nu au parfumul si lumina teilor infloriti de pe dealul Copoului, aleile umbroase sint la fel de linistitoare. Te plimbi cu dragostea la brat, te asezi pe o banca si poti face versuri. Esti tinar, iti cinta inima si iubesti Pitestiul? Asa auster? Da, fiindca Trivale te tine in palma umbrita si domoala a trei vai. Si e atita liniste si tihna, si impacare cu sine... Pleci din oras cunoscindu-l asa cum nu-l cunoscusesi la inceput. Si oriunde ai merge, amintirea lui ramine vie si vesela, caci in alimentare, buticuri si circiumioare de cartier, printre sticle de bauturi cu etichete frumos colorate, albastri ca cerul intiiului de Mai, "ochii lui Dobrin" iti clipesc sagalnic. Si, ca pe vremuri, mai comanzi un rind. "La bulivar, birjar!"
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona