Actiuni ale Ministerului Turismului pe litoralul Marii Negre
Articol
Miercuri 1 Mai a.c, Ministerul Turismului a organizat deschiderea sezonului estival 2002 printr-un traseu pe litoralul Marii Negre, la care a fost invitata si presa. Astfel s-a plecat spre litoral, intr-o dimineata calda de primavara, care vestea parca venirea verii.
Prima oprire a constituit-o popasul la podgoriile Murfatlar, unde au fost vizitate atit vestitele crame cit si instalatiile cu ajutorul carora se obtin vinurile din colectiile: Vinoteca, Premiat si Sec de Murfatlar. S-au readus in atentia vizitatorilor, daca mai era nevoie, numeroasele premii cistigate de soiurile de vin realizate aici. Dupa o scurta pauza pentru o degustare combinata, de mincare traditionala romaneasca si soiuri de vin, grupul s-a indreptat spre urmatorul popas al traseului. Intr-un timp relativ scurt s-a ajuns la cel de-al doilea punct de interes, Statiunea Mamaia. S-a trecut mai intii pe la Hotelul Savoy, hotel care a beneficiat de un vast program de renovare si modernizare, aici deschizindu-se si un Centru de Sanatate de Geriatrie, Gerontologie si Fizioterapie. Dupa ce a avut onoarea de a deschide oficial sezonul prin taierea unei pamblici, d-nul ministru Agathon a fost invitat alaturi de reprezentantii presei sa vada citeva din camerele hotelului care se aflau intr-o stare foarte buna.
Apoi s-au mai vizitat Hotelul Central si Hotelul Rex unde intreaga delegatie a iesit pe terasa hotelului de unde a fost admirata plaja din apropiere si s-au discutat eventualele schimbari care se mai pot face. A urmat Hotelul Iaky unde delegatia a fost intimpinata calduros de insusi managerul hotelului, marea vedeta a fotbalului romanesc, Gheorghe Hagi. Dupa un scurt tur al hotelului, amenajat dupa cerintele occidentale, s-a vizitat zona Casino, unde urmau a fi adusi si plantati palmieri. Acolo lucrarile erau in desfasurare iar domnul Agathon a promis ca ele se vor termina pina la sosirea in statiune a primelor grupuri de turisti straini. Urmatorul popas a fost Statiunea Neptun, unde urma sa se faca cazarea grupului la Hotel Neptun.
Cea de-a doua zi a inceput printr-o scurta vizita in Statiunea Costinesti, dupa care delegatia s-a indreptat spre Eforie, unde s-a facut un popas la Complexul Astoria.
Urmatoarea destinatie a fost chiar Statiunea Neptun prima oprire constituind-o terasa Why Not al carei patron, d-nul Sebat, a investit in mai multe obiective. Pelerinajul a continuat cu drumul pina la plaja din Neptun, drum pe care organizatorii evenimentului "Lumina de la malul marii au organizat concursuri de incondeiat oua, ministrul Agathon fiind foarte incintat de idee s-a oprit pentru a-si demonstra si el indeminarea. Odata ajunsa pe plaja delegatia a putut admira impresionantul altar ridicat cu ocazia sarbatorilor pascale, iar d-nul ministru Agathon a avut posibilitatea de a dialoga cu turistii, aflati deja pe plaja.
La urmatoarea oprire, Statiunea Jupiter, s-au vizitat Hotelul Tismana, hotel modernizat inca de acum doi ani dar care a ramas inca la categoria "doua stele si Minihotelurile Iris, Nalba si Mimoza care, fiind deja privatizate si total reamenajate, au fost trecute, de catre ministrul turismului, dupa acesta vizita, de la categoria "o stea la categoria "doua stele. Dupa o scurta vizita la Hotel California s-a plecat la Hotelul Hora din Saturn, hotel care a beneficiat, de asemenea, de o modernizare substantiala, atit in ceea ce priveste camerele cit si baza de tratament.
Dupa-amiaza, la Clubul Bilea din Neptun a avut loc o conferinta de presa a domnului ministru Agathon, care a recunoscut nu s-au putut face toate schimbarile deodata, dar ca ele vor fi terminate pina la venirea primelor grupuri de turisti in sezon. Cu toate acestea dintr-o prima contabilizare a incasarilor, a rezultat o suma egala cu aceea strinsa intr-o zi de iulie din plin sezon, ceea ce este imbucurator. El a mai prezentat citeva programe pe care le pregateste pentru aceasta vara, cum ar fii un program in colaborare cu Ministerul de Interne pentru lupta antidrog, program care va cuprinde organizarea de patrulari in civili, in aproximativ 10 discoteci de pe intreg litoralul si un program pentru asigurarea ordinii publice si combaterea vinzatorilor ambulanti de pe plaje prin patrule care se vor afla permanent pe trasee. In ceea ce priveste aceste patrule, domnul Agathon a mai adaugat ca s-a luat legatura cu Ministerul de Interne din Germania pentru a trimite citiva agenti care sa patruleze alaturi de agentii romani pentru atragerea increderii din partea turistilor de nationalitatea germana ce vor veni in acest sezon, in numar foarte mare pe litoralul romanesc.

Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona