Localizare si cai de acces
Articol
Traseul prezentat se gaseste in zona muntilor Bihorul Nordic. Acestia sint considerati cei mai frumosi si mai interesanti din familia Apusenilor, datorita structurii lor calcaroase, cheilor spectaculoase si a sistemelor carstice complexe, a pesterilor cu lungimi considerabile si a avenelor cu adincimi de zeci si sute de metri, a pesterilor in care se afla ghetari sau minunate palate subterane in care natura s-a intrecut pe sine.
La Izbucul Galbenei puteti ajunge din mai multe directii: de la Arieseni pe Valea Cobles, dinspre pasul Virtop pe Valea Seaca sau dinspre Cetatile Ponorului, dupa ce ati vizitat zona carstica Padis - Poiana Ponor.
Cea mai accesibila varianta este cea care porneste din soseaua Oradea - Vascau, prin Sudrigiu - Pietroasa - amonte pe Valea Crisului Pietros. In dreapta, un drum forestier usor accesibil pentru orice autovehicul sau poteca marcata cu triunghi galben ce porneste de la Intre Ape, va scot dupa vreo 12 km, aproximativ trei ore de mers pe jos, in partea inferioara a Poienii Florilor.
Treceti pe la izvorul si stilpul de marcaj din mijlocul acestei finete si urcati zece minute pina in creasta, intr-o mica sa. Aici fiind un punct de intersectie al traseelor, se gaseste si o sageata ce indica directia spre Izbuc. Dupa alte zece minute ajungeti la acel "ochi de apa aparent imobil", inceputul traseului vostru.
In aceasta zona strabatuta de numeroase trasee este bine sa aveti o harta pentru orientare. Marcajul punct galben este intilnit pe mai multe variante de traseu in tot cuprinsul Cheilor Galbenei. Starea marcajelor este foarte buna, iar traseul este accesibil tuturor. Este nevoie de ceva conditie fizica, echipament usor de munte si rezerva de apa din Poiana Florilor spre Piatra Galbenei. Sa nu uitati si aparatul de fotografiat.
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona