Castelul Bethlen – poveste din trecut
Articol







Text&foto: Cristina Dumitru



Sint primele zile de primavara si cum noi cunoastem prea bine zicala "Calatorului ii sade bine cu drumul" sintem deja pe sosea, de la primele ore ale diminetii. Superba zi, cu soare. Facem o oprire la Cetatea de Balta. Aici stiam ca exista un frumos castel, castelul Bethlen – Haller, din Cetatea de Balta.



A fost construit intre anii 1615 si 1624 de catre principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen. A fost restaurat apoi de catre noul proprietar, Eugen Haller, intre anii 1770 si 1773. Este usor de gasit, situat pe un deal in afara satului. Castelul se zareste de la distanta, deasupra cimpurilor din jur. Peisajul este superb, ca dintr–o veche fotografie ingalbenita de vreme. Ajungem la castel si citim mai intii informatiile de pe panoul din fata portilor. Si ce porti: de lemn, inalte si negre. Peste gardul imens, zarim doua dintre cele patru turnuri ce strajuiesc colturile castelului. Turnurile sint rotunde, foarte bine intretinute. Incercam sa intram, insa de la poarta aceea mare, de lemn, ni se spune ca nu–l putem vizita: este proprietate privata. Probabil, cindva, se va putea intra la castel, mai ales ca proprietarul doreste sa faca acolo un hotel, cu multe camere pentru turisti. Raminem stupefiati, dar facem cale intoarsa, spre parcarea unde ne lasaseram masina. Tot ce mai putem spera este ca, intr–o buna zi, cind vom reveni pe aceste meleaguri, sa nu zarim la ferestrele castelului geamuri termopan, asa cum am vazut ca s–a intimplat la Cetatea Risnov.

Trecem de Cramele Jidvei si, din loc in loc, zarim panouri ce ne arata ca sintem pe "Drumul Vinului". Am fi vrut sa vizitam cramele. Mai ales ca Podgoria Tirnave, din aceasta zona, este cea mai mare din Transilvania. Obiceiul cultivarii vitei–de–vie pe aceste meleaguri este vechi de secole. In plus, aflaseram noi ca pe la cramele din zona se lasa cu degustari!

Locurile sint acum pustii si doar citiva ulii sint iesiti la vinatoare, inainte de caderea serii. Pe drum sint si citeva indicatoare ce ne informeaza despre monumentele pe care le putem vizita in zona. Decidem sa vizitam Castelul Bethlen, din Sinmiclaus. Intrebam un satean daca se poate vizita castelul, daca nu cumva este inchis, fiind inceputul anului. Sintem priviti cu un amestec de mirare si ingaduinta: "Nu sint decit ruine, totul e distrus. Nu–i nimeni care sa se ocupe de castel! Nu aveti ce vedea acolo!" Cam astea sint raspunsurile pe care le–am primit. Dar decizia noastra e simpla: neaparat trebuie sa ajungem la castel!

Asa ca facem dreapta, la un moment dat, din soseaua principala. Drumul este prost, probabil acoperit cindva cu un strat subtire de asfalt. Zarim in departare turnul bisericii din sat. Drumuri de tara, case fara etaj, dar cu bancute la poarta. De–acum au disparut indicatoarele si noi nu avem de ales decit sa mergem tot inainte sau sa cotim la dreapta sau stinga, pe ceea ce ni se pare a fi drumul principal din sat. La un moment dat zarim un panou ce ne anunta ca am ajuns la castelul Bethlen. Este intr–o stare foarte buna. Dar nu zarim nicaieri nici o poarta sau intrare catre castel. Sa fi gresit drumul, sa fi depasit intrarea fara sa observam? Coborim din masina si mergem catre singurele porti ale gardului linga care era asezat panoul. Sint porti joase, de tabla, urite. Alaturi este ghereta unui portar. Sigur, el ne poate spune daca trebuie sa mergem in alta parte ca sa ajungem la castel. Salutam si sintem intimpinati de fata joviala a unui barbat intre doua virste. "A, castelul, ati nimerit unde trebuie, aici este!". Probabil vede mirarea de pe fetele noastre: cum sa fie aici castelul, in jur sint tractoare, remorci si tot felul de utilaje, pe care nici ca ne asteptam sa le vedem! Asa ca explicatiile vin de la sine: "Aici este o ferma de vaci, utilajele le avem aici si grajdurile mai in spate. Dar mergeti drept inainte si acolo e castelul. Nu, nu–i incuiat, e doar o cladire parasita. Au fost mai devreme si alti doi tineri, mergeti sa–l vedeti daca vreti!".

Bineinteles ca vrem! Asa ca pornim pe drumul drept din fata noastra: locuri parasite si destul de ciudate. Nuci, de o parte si de alta, iar, in fata, un pilc de brazi care acopera vederii cladirea al carei acoperis incepem sa–l zarim. Drumul se desparte apoi in doua poteci subtiri, de–o parte si de alta a rondului cu brazi. Si asa ni se arata ochilor ruinele castelului Bethlen. Tacut si cuminte, departe parca de agitatia acestei lumi. Doar sta acolo, martor mut al unor vremuri care ne apar in imaginatie cind il vedem. Deasupra impunatoarei usi de la intrare, este o sculptura ce infatiseaza o scoica si citeva flori. Mai sus, sprijinit de doua coloane zvelte, sta un impresionant blazon, din piatra masiva, ce reprezinta o stema si doi lei. O inscriptie in limba latina completeaza fatada castelului. Se pare ca scarile prin care se intra in castel erau strajuite, de asemenea, de doi lei. Acum locurile acestora sint goale. Se pare ca i–a distrus cineva.

Construit intre anii 1667 si 1673 si, respectiv, 1682 si 1683, de catre contele Bethlen Miklos, in locul unui mai vechi conac al familiei si dupa propriul sau proiect, castelul a avut o istorie zbuciumata. In 1856, aceasta constructie reprezentativa pentru Renasterea tirzie din Transilvania ajunge in proprietatea familiei Brukenthal. Baronul renoveaza castelul, mai ales ca la construirea sa contele Bethlen folosise piatra de la conacul vechi si de la cetatea medievala Egur, care era ridicata pe un deal din apropierea satului. Tot el infiinteaza aici o scoala agricola. Dupa venirea comunistilor la putere, castelul a fost trecut in proprietatea IAS–ului de la Jidvei. Nici zidurile cu cinci bastioane ce ingradeau castelul, nici santul cu apa nu au putut apara castelul in fata degradarii a carei victima a fost. In camerele cu mobila luxoasa, comandata la Viena, cu argintarie si pian, s–au mutat familiile inginerilor repartizati la Sinmiclaus, dar si mulgatorii de la ferma de vite, adusi de prin toate colturile tarii. Si asa au trecut mai bine de 50 de ani, timp in care castelul a fost, folosit rind pe rind, ca gradinita, cantina, inchisoare, carmangerie si mai apoi, din 1984, sectie de sampanizare. In castel fusesera construite sobe de teracota si fusesera trase gaze. Dar toata aceasta modernizare nu a mai lasat loc sculpturilor lui Elios Nicolae... Mai apoi au disparut si frescele, si stucaturile colorate.

Nu–i de mirare ca nepasarea oamenilor si trecerea anilor si–au pus atit de tare amprenta asupra zidurilor parasite.

Toate geamurile sint sparte. La o prima vedere, parca nu mai regasesti farmecul ferestrelor in care se oglindeau chipurile conteselor, imbracate dupa ultima moda din Paris sau Viena. Dar frumusetea castelului de altadata nu este cu nimic stirbita: deasupra ferestrelor de la parter este asezata o frumoasa scoica. Destul de ciudat sa le vezi sculptate in piatra aici, la atita departare de mare! Ferestrele de la etaj sint mai numeroase, dar la fel de frumos impodobite. Unele au gratii, de sus pina jos. Ciudat sa le vezi asa, pentru ca, oricum, aici este totul distrus. Dar totul capata o explicatie cind aflam ca aici a functionat o inchisoare. Usa de la intrarea principala este incuiata. Dar sint alte doua intrari, de fiecare latura a castelului. La cea din partea stinga usa este complet distrusa. Interiorul castelului este inca acoperit cu tencuiala. Cojita si gata sa cada. O lumina galbena si difuza plutea in toate incaperile: peretii ingalbeniti reflectau lumina soarelui de iarna de afara. Vazind camerele ce mai poarta inca blazonul familiei Bethlen, spatioase si inundate de lumina zilei, nu–i greu sa–ti imaginezi castelul asa cum si–l amintesc oamenii locului, cu pian, argintarie, mobila scumpa.

O eleganta scara facea legatura intre parter si primul etaj. Si–a pastrat numai gratioasa spirala si treptele. Balustrada nu mai exista. Se povesteste ca scara ar fi fost o minunatie, cu balustrada sustinuta de o multime de sculpturi. Acum totul este distrus. Se zvoneste ca, aici fiind realizate cadre din filmul "Horea", ornamentele scarii ar fi fost demontate chiar de cei ce filmau. Acum cele citeva trepte scirtiie jalnic, in linistea din jur.

Pe jos erau gramajoare de gunoi si de praf. Cam atit a mai ramas din somptuosul interior al castelului, in care, altadata, existau minunate piese de mobilier, comandate la Viena. Crapaturile faceau podeaua sa scirtiie si orice pas era nesigur. Aveai senzatia ca in orice moment se putea prabusi, iar noi ne vom trezi la subsolul castelului, acolo unde a functionat intr–o vreme chiar si o inchisoare. Cel mai frumos este balconul destul de mare al castelului. Soarele batea spre noi si umbrele coloanelor de sustinere ale acestuia se prelungeau domol pe peretele castelului. De acolo privelistea este extraordinar de frumoasa: panta de sub castel coboara domol pina la riu, Tirnava Mica. Totul e acoperit de zapada si, din loc in loc, sint urme de iepuri si de vulpi. Peretii balconului sint mizgaliti cu numele turistilor ce au trecut cindva

pe–aici si au vrut sa "marcheze" cumva aceasta trecere. De partea cealalta a riului se zareste un mal inalt, acoperit de o padure deasa. Acolo, pe cealalta parte a riului, pe la 1700, nobilii de la castel construisera un parc. In acele vremuri era o onoare sa fii invitat la castel. Acum, in starea in care este acesta abandonat, nici cu invitatie nu te trage inima sa intri! Cred ca ar fi fost interesant sa vedem si pivnitele castelului, cu bolti arcuite. Dar fara un cunoscator al locurilor, nu gasim destul curaj sa exploram si celelalte incaperi.

Coborim si ocolim castelul pentru a admira si din afara privelistea minunata pe care o ofera privitorului cochetul balcon. Lumina soarelui cadea exact pe zidul acoperit inca de o tencuiala galbena. Si lumina cenusie care ne intimpinase la venire, la intrarea principala, se transformase acum intr–o calda lumina aurie, ce parca izvora chiar din zidurile castelului. Imaginea este absolut superba si iti taie rasuflarea. Mai ales dupa ce vezi distrugerea din interior, acum parca simti ca mai poate prinde viata ceva din aceste ruine. Vrabii gurese se cearta pentru cele citeva boabe singerii din ramurile de maces din jur. Si parca tu, calator ajuns printr–o intimplare prin aceste locuri, devii imun la galagia din jur si pur si simplu te pierzi in natura.

Cindva, aici, la castel, aveau loc baluri si receptii, a caror faima a strabatut ani si kilometri intregi. Se pare ca, in strafundurile acestor locuri, exista un tunel secret, care facea legatura intre castelul Bethlen din Sinmiclaus si castelul Bethlen – Haller din Cetatea de balta. Si tunelul ar fi fost atit de lat, incit grofii isi puteau face vizite unii altora in caleasca. Acum nu se mai stie nimic despre acesta: au fost citeva surpari de teren si chiar s–a descoperit capatul unui tunel, dar un inginer a pus sa fie acoperit, de teama unor accidente. Astazi nimeni nu mai pune intrebari si nimeni nu mai este macinat de curiozitate.

Vremurile in care la castel aveau loc baluri somptuoase, cind se auzeau prin ferestrele luminate melodiile valsurilor vieneze, cind podeaua lustruita era calcata de pantofii doamnelor nobililor locali au apus demult. Aici a avut loc, in 1719, cununia fiicei lui Bethlen cu baronul Kemeny Zsigmond. Cu cita bogatie si cu cit fast trebuie sa fi fost impodobit castelul! Exista pe vremuri si o sera de flori, mindria doamnelor de la castel. Acum nu se mai zareste nici o urma a acesteia. Dar, cu siguranta, locurile trebuie vizitate si vara!

Cind au incetat nobilii sa mai locuiasca la castel, nu prea se stie cu siguranta; se pare ca au fugit intr–o noapte, cu doar citeva valize, la Viena, de teama iobagilor rasculati.

Acum devine incet, dar sigur, o ruina. Va avea oare mai mult farmec atunci cind il vom revedea si fara acoperis, si fara ziduri?! Cu siguranta, nu! Oamenilor le plac povestile. Si daca mergi in zona Tirnavelor, la tot pasul poti vedea un castel, fiecare dintre ele putind fi, intr–un mod cit se poate de onorabil, o atractie turistica. Mergeti sa vedeti aceste locuri. Porniti la drum cu mintea si inima deschise, pentru ca nu se stie cind va vor rasari in cale un peisaj, o cetate sau un castel desprins parca din povestile cu printi si printese.
InfoUtil
Cai de acces:

DJ 14 pe ruta Medias – Cetatea de Balta – Jidvei – Sinmiclaus (distanta este de aproximativ 42 km)

DJ 14b pe ruta: Alba–Iulia – Blaj – Sinmiclaus (distanta este de aproximativ 5
Optiuni
• Printeaza articol
• Oferte in acesta zona