Succes românesc la North Pole Marathon 2017! - SIMONA DUMITRESCU (CATENA), prima femeie din România la Maratonul de la Polul Nord 2017, a cucerit locul II

Prima participare a unei românce şi primul podium la cea de-a a XV-a ediţie a North Pole Marathon 2017, cel mai nordic maraton din lume, recunoscut de Guinness World Records!

De profesie asistent farmacie la CATENA (Piaţa Crângaşi, Bucureşti), Simona Dumitrescu, membru Catena Racing Team - cel mai numeros şi mai valoros club polisportiv al unei companii, a reuşit o performanţă remarcabilă la ediţia 2017 a celebrei competiţii. Ea a cucerit locul II la singurul maraton din lume (42.195km), desfășurat integral pe calota glaciară, în condiţii extreme de vânt şi temperaturi negative, cuprinse între -15°C și -30°C.

”Sunt foarte mândră că steagurile României şi Catena Racing Team au fluturat în cel mai nordic loc al Planetei, la exact 90° latitudine nordică, deasupra lumii!” – a declarat imediat după cursă Simona Dumitrescu. „Mulţumesc tuturor colegilor şi prietenilor care m-au susţinut tot timpul, mulţumesc pentru gândurile frumoase, urările şi încurajările primite de pretutuindeni, mulţumesc pentru încrederea acordată şi îndeplinirea acestui vis!”.

Participarea Simonei Dumitrescu la această competiţie a fost susţinută de CATENA şi CATENA RACING TEAM.

Pentru susţinători, prieteni, fani, dar şi reprezentanţii mass – media, vă anunţăm că Simona Dumitrescu va sosi în ţară, miercuri 12 aprilie 2017, ora 17,35, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti (zbor nr. LH 1420).

Remarcabil este faptul că Simona Dumitrescu a devansat-o pe campioana la maraton Kit Ching Yiu (Hong Kong), participantă la C.M. de Atletism (Beijing 2015) și la J.O.de la Rio de Janeiro 2016 (loc 39, cu Record Național - 2h36'11")

Iată clasamentul Women's Marathon la The North Pole Marathon 2017:
1. Frederique Laurent (FRA) 6:21.03 hrs

2. Simona Dumitrescu (ROM) 6:35.41 hrs

3. Kit Ching Yiu (HKG) 6:37.18 hrs

4. Heidi Makilammi (FIN) 7:51.59 hrs

5. Jimena Taracena (MEX) 7:57.22 hrs

6. Sandra Bianchini (ITA) 8:34.10 hrs

7. Amanda Younge (IRL) 8:58.14 hrs

8. Emma Davis (GBR) 9:16.59 hrs

9. Rachel Fielden (GBR) 9:16.59 hrs

10. Regina O'Reilly (IRL) 10:32.03 hrs

11. Roxy Paine (USA) 11:00.22 hrs

12. Cristina Loth (USA) 12:15.53 hrs

13. Lisa Richardson (USA) 12:15.53 hrs

Despre Catena Racing Team

Palmaresul obţinut de cei peste 600 membri Catena Racing Team (preşedinte Dr. Radu George) în perioada 2014 – 2016 este impresionant: 171 de Podiumuri (45 Medalii de Aur, 69 Medalii de Argint, 57 Medalii de Bronz) şi numeroase Premii şi Diplome Speciale pentru Cea mai numeroasă şi Cea mai inimoasă echipă. La toate acestea se adaugă organizarea a 4 ediții ale Campionatului National de Fotbal și 3 ediții ale Campionatului Național de Handbal Feminin ”Prinde Aripi”, dar și trofeele si podiumurile cucerite de echipa nationala de fotbal CRT in 2015 (Locul I – Medical & Pharma Football Cup si Romanian Corporate Sports, Football – editia de toamna, Locul III – Christmas Charity Cup) și în 2016 (Locul I – Medical&Pharma Football Cup, Locul  II – Romanian Corporate Sports 2016 - Football – ediția de primavără si Christmas Charity Cup, Locul   III – Romanian Corporate Sports 2016 - Football – editia de toamnă). Numai in anul 2016 membrii CRT au cucerit aproape 100 de podiumuri (27 locuri I, 38 locuri II, 32 locuri III) in 41 de competitii, la categoriile individual, echipe (Duatlon, Triatlon, Semimaraton, Maraton) si cu Echipa Nationala de Fotbal. Si varietatea disciplinelor sportive la care au concurat este impresionanta: MTB, alergare (cross, Semimaraton, Maraton, alergare montana, beach run), Duatlon, Triatlon, tenis de camp, tenis de masa, fotbal, tir sportiv.