o Mare + o Mare = un Vis

o Mare + o Mare = un Vis

De câte ori îmi aruncam privirea pe harta Europei, recunosc că eram fascinată de forma Italiei.

Să locuieşti într-o ţară care are forma unei cizme înseamnă că mereu eşti gata de drum, de poveste. Mă întrebam cum sunt oamenii care locuiesc în vârful tocului, pe fâşia aceea de pământ. Şi marea?!! Cum arată marea aici?!! Să vină marea peste tine din două părţi. Oare punctul cel mai sudic e o plajă cu un port mare alături?!? Sau doar nişte stânci abrupte, peste care-şi dau mâna valurile şi apoi se zbat să se desprindă?!

Când ţi se oferă  un drum prin aceste locuri, radiezi. Faci din ochi soarelui până ce-ţi dă cu împrumut raze. Nu doar în priviri, ci şi în mâna cu care mângâi malurile încă neumblate.

Santa Maria di Leuca e satul risipit pe cele mai îndepărtate stânci ale tocului Italiei. Aerul de oraş sudic a încremenit acest ornament de vară. Doar farul îţi aruncă priviri ţesute meşteşugit, de secole. Cu o înălţime de 47 de metri şi situat la 102 metri deasupra nivelului mării, este al doilea cel mai important far din Italia, după Genova. Chiar lângă far, ca o mărturie a faptului că Sf Petru a intrat în Italia prin acest punct geografic, s-a construit Sanctuarul De Finibus Terrae (“The End of the Land“, 1720-1755). Basilica, însă, îi este închinată Sfintei Fecioare (de unde vine şi numele oraşului). Se spune că Sanctuarul s-a ridicat pe ruinele templului roman dedicat Minervei. Cu o fundaţie puternic  fortificată,  întregul edificiu a rezistat atunci când a fost atacat de mai multe ori de piraţii algerieni.

Frumuseţea locului nu vine doar din măreţia orbitoare a albului proiectat pe albastru. Ea e sporită de faptul că, până la Biserică, urci 284 de scări cu bucuria că fiecare treaptă schimbă dimensiunea vizuală şi duplicitarul conflict al paşilor striviţi de arşiţă.

De sus, subconştientul aliniază, ca pe un peron, mările: Marea Ionică şi Marea Adriatică. Mările astea ca nişte trupuri dezbrăcate de albastru şi convertite-n turcoaz. Privirea e singura care înţelege că toate acele verigi de spumă de la suprafaţa apei aparţin unei ecuaţii rezolvate de timp şi nu ai nicio putere să simplifici sau să amplifici termenii acum. Pentru că, dintotdeauna, o mare + o mare = un vis.

Articol preluat de pe https://www.azicalatoresti.ro/

Text: Dana Anton

Foto: Codrin Anton

Închide Meniu