Ostuni, din tuc-tuc

Ostuni, din tuc-tuc

Nicio legătură între tuc-tuc şi oraşul italian Ostuni care aproape că îţi răneşte ochii la cât de alb este în lumina puternică a soarelui din sud. Ne pare însă un mijloc confortabil şi comic de deplasare în centrul oraşului.

Ne urcăm, ne aşezăm comod şi suntem pregătiţi de explorare. Tuc-tuc-ul porneşte în viteză. Viteză maximă de tuc-tuc care ne hurducă, ne saltă si ne împinge unii în alţii ca si cum am sări pe o saltea gonflabilă fără să avem niciun ritm. Se strecoară printre pietoni, claxonează, pune frână bruscă, taie faţa unui alt tuc-tuc.

În Italia nu prea se respectă regulile de circulaţie!, intru eu în vorbă cu şoferul, poate îi mai domolesc iniţiativele legate de viteză cu tuc-tuc-ul. Se circulă nebuneşte.

Aşa e! Aveţi dreptate! Suntem nebuni când e vorba de condus! Nimeni nu respectă nimic!

Vedem! Şi mai ales simţim!

Noroc că drumul nu a fost lung. Am ajuns rapid în cel mai înalt punct al oraşului. E, de fapt, centrul vechi unde începe labirintul de străduţe ce îţi pune la dispoziţie trasee albe de explorat. Mulţumim! A fost interesant!

Cu plăcere! Vă aştept şi pentru întoarcere!

Nuuu….. nu-i nevoie! Grazie! Ne descurcăm pe jos.

Ne aruncăm râsete în stil Italian: scurte, pline şi dense. Ştim noi ce ştim. Şi ne ajunge atât cât ştim.

De sus, se zăreşte în depărtare Marea Adriatică (la doar vreo 8 kilometri) şi livezile de măslini care împrejmuiesc oraşul.

Se spune că oraşul acesta medieval a fost constuit fără vreun plan şi asta se vede străbătând străduţele întortocheate. Când crezi că strada va ieşi într-o alta, te trezeşti, de fapt, că drumul se încheie acolo. La câţi invadatori au trecut pe aici de-a lungul timpului (romani, greci, bizantini, goţi), labirintul confuz al oraşului a fost perfect pentru apărare.

Pereţii caselor sunt văruiţi cu alb. Legenda spune că,  în secolul al XII-lea, oraşul a fost ameninţat de ciumă. Ca un minim scut de apărare, oamenii au început să-şi văruiască casele pentru a dezinfecta în jur. De atunci, obiceiul de a menţine casele albe a rămas iar La Citta Bianca atrage mii de călători anual.

Pavajele deschise la culoare ale străduţelor, în contrast cu cerul albastru şi albul locuinţelor, construiesc pe loc poveşti pentru fiecare în parte. Poveşti cu italieni care mergeau să cumpere pâine, mergeau la piaţă pe aici, se opreau şi vorbeau, râdeau… Şi acum noi, pe urmele paşilor lor. Ne lăsăm purtaţi printre zidurile oraşului alb, fără hartă şi GPS.

Articol preluat de pe https://www.azicalatoresti.ro/

Text: Dana Anton

Foto: Codrin Anton

Închide Meniu