Pe urmele Mușatinilor

Pe urmele Mușatinilor

Gala Premiilor Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România, organizată de AJTR în parteneriat cu Televiziunea Română de la Iași, a reprezentat un moment oportun de pelerinaj pe meleagurile nemțene. Persoane temerare și dornice de cunoștere, oaspeții de la AJTR au purces pe drumurile bătătotorite ale istoriei, poposind în cetatea Țării de jos, în târgul Romanului, așezare mușatină ce străjuiește de 6 secole, târg situat în centrul Moldovei la confluența celor două ape: Moldova și Siretul, pe unde trece drumul târgoveților comercianți, ce leagă Moldova de Muntenia și celelalte provincii românești.

Letopisețul Novgorodului de la 1387 și cronica lui Nestor amintesc pentru prima dată existența acestui oraș numit Roman ce și-a primit denumirea de la marele domnitor mușatin Roman Mușat (1391-1394). Acest loc a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datoritǎ prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe lângă comunitatea românească și comunități importante de armeni, evrei, precum și o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, Romanul a fost refăcut de Ștefan cel Mare.

Importanța Romanului medieval este semnalată de prezența în oraș a unei arhiepiscopii, care a avut și rol de mitropolie a Romanului și a Țării de Jos a Moldovei. Neavând documente certe care să ateste cu precizie data întemeierii arhiepiscopiei, istoricii consideră că aceasta a fost cel mai probabil înființată în perioada 1408 – 1413, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, cel care este considerat organizatorul ierarhiei bisericești din Moldova. Dimitrie Cantemir menționa în Descrierea Moldovei că:

„după ce s-au înmulțit locuitorii din Moldova, lucrul acesta a ajuns prea greu ca să poată să-l împlinească un om singur; pentru înlesnirea mitropolitului s-au mai făcut în Moldova încă alte trei scaune arhierești, unul la Roman, altul la Rădauți și al treilea la Huși; dar numele de episcop s-a dat numai vlădicilor de la Rădauți și de la Huși. Cel de la Roman a fost numit arhiepiscop și i s-a îngăduit să poarte la slujba bisericească mitra arhierească, dar el nu este mai mare peste ceilalți episcopi, nu are decât întâietate.”

Orașul Roman a fost reședința ținutului Roman și reședința Țării de Jos a Moldovei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Romanul era o comună urbană, reședință a județului Roman și avea 14019 locuitori ce trăiau în circa 2500 de case. În oraș exista un seminar cu 4 clase, un gimnaziu, o școală profesională de băieți și una de fete, trei școli primare de băieți și două de fete, plus câte o școală de băieți și una de fete a comunității armenești, șase biserici ortodoxe, o capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) și un spital. La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcționa și comuna Carol I, al cărui sat de reședință formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu.

Continuând drumul spre catedrala arhiepscopală grupul de pelerini a poposit pentru un moment la frumoasa și inegalabila clădire istorică a bibliotecii muncipale Gheorghe Radu Melidon, un autentic şi netăgăduit fiu al Romanului care a lăsat în urmă o nestemată moștenire, un altar al cărții spre folosul obștesc. Biblioteca este un punct de referință și atracție pentru toți care trec și o privesc.

Temerarii pelerini au fost, cu siguranță, impresionați de acest edificiu repezentativ al orașului nostru ce posedă o încărcătură spirituală deosebită pe care o transmite în suflet celor prezenți. Obiectivul central al periplului cultural și spiritual al grupului a fost centrul eparhial și catedrala arhiepiscopală Sfânta Cuvioasa Parascheva – giuvaer și chivot al marilor domnitori mușatini: Alexandru cel Bun și Petru Rareș.

Odată ce au pășit prin portalul de intrare al catedralei oaspeții noștri au rămas uimiți de frumsețea și atmosfera aristocratic-duhovnicească. Le-am transmis și deslușit istoria locului pierdut în negura timpului de 6 secole. Catedrala Arhiepiscopală din Roman, ce poartă hramul Cuvioasei Parascheva, a fost ridicată în secolul al XVI-lea şi restaurată de mai multe ori, fără însă a fi afectate prea mult formele arhitecturale originale. În prezent, biserica reţine atenţia numeroşilor vizitatori prin frumuseţea extraordinară a picturilor interioare. Pe locul bisericii de astăzi, ridicată în secolul al XVI-lea, a existat o alta cu acelaşi hram, pomenită, sub numele de Sfânta Vineri, într-un document din vremea lui Alexandru cel Bun din anul 1408. În 1415, Alexandru cel Bun a solicitat pictorilor Nichita şi Dobre să zugrăvească biserica din Târgul de Jos, cum era numit Romanul atunci. În timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cancelaria a emis documente referitoare la biserica Sfânta Paraschiva în 1458, 1465 şi 1488. Voievodul Petru Rareş este cel care a început demersurile de ridicare a unei noi biserici pe locul ctitoriei lui Roman I.

În acest demers s-a implicat episcopul Macarie al Romanului, căruia voievodul i-a încredinţat conducerea lucrărilor care au evoluat destul de încet, timp de 8 ani. Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu va reîncepe lucrările cu un alt meşter sas din Bistriţa, Luca, ajutat de concetăţenii săi, Adrian, George şi Andrei. În anul 1548, fiul lui Petru Rareş, Iliaş, va încredinţa isprăvnicia lucrărilor unui boier pentru a da curs finalizării zidirii. Zidirea bisericii a fost încheiată în anul 1550 în timpul lui Ştefan, cel de-al doilea fiu al lui Petru Rareş. Pe lângă valoarea sa istorică şi arhitecturală, catedrala Arhiepiscopiei Romanului reţine atenţia pelerinilor şi prin frumuseţea deosebită a zugrăvelilor interioare. Pictura originală, executată după încheierea lucrărilor de construcţie a bisericii, nu se mai păstrează astăzi decât în pridvor şi pronaos. Aici se remarcă două icoane din şirul celor care înfăţişează credincioşilor nevoinţa pământeană şi minunile săvârşite de către Cuvioasa Parascheva, ambele pictate în aceeaşi manieră, fără precedent în iconografia ortodoxă românească. Aceste lucrări unicate pot fi admirate deasupra uşii de la intrare, în pridvor. Una dintre ele, care datează din 1550, o înfăţişează pe Cuvioasa Parascheva, cu Sfânta Cruce în mâna dreaptă, stând pe un tron precum o împărăteasă, iar deasupra creştetului doi îngeri îi aşază o coroană.

Restaurarea efectuată de episcopii Ioanichie şi Leon Gheucă a inclus o frescă executată în naos, altar şi turla bisericii. Din 1805 s-au adăugat noi picturi în zonele pereţilor interiori care au fost demolaţi şi s-au făcut unele intervenţii la zugrăvelile din turlă şi din calotele pronaosului. De atunci datează şi actualul iconostas al catedralei, executat de pictorul Eustaţie Altini la cererea episcopului Gherasim Clipa Barbovschi. Întreaga pictură interioară a catedralei arhiepiscopale de la Roman a fost supusă unei ample acţiuni de restaurare între anii 1926-1927 sub conducerea pictorului Paul Molda, însă rezultatele acestei restaurări n-au fost pe deplin satisfăcătoare, semnalându-se zone întinse de pictură nouă în acelaşi ton de culoare cu vechea pictură şi o incorectă dozare a substanţelor chimice, care uneori a dus la ştergerea desenului. În schimb, restaurarea efectuată în anii 1980-1983 de către Viorel Grimalschi şi Casian Labin pe baza proiectului semnat de pictorul Şerban Angelescu şi cu binecuvântarea Episcopului Eftimie al Romanuluişi Huşilor s-a încheiat cu excelente rezultate. Atunci s-au realizat ample lucrări de restaurare a întregului complex. Biserica a căpătat o faţă nouă, s-a restaurat pictura şi a fost pusă în valoare Casa Veniamin Costache, situată pe latura dinspre miazăzi. Alături de catedrală, ansamblul monahal mai cuprinde: un paraclis, chilii şi clădiri pentru administraţia eparhială, turnul clopotniţă şi Palatul Arhiepiscopal construit în anul 1870.

Turnul-clopotniță are o istorie foarte bogată şi a fost construit în două etape în sec al XVIII-lea şi al XIX-lea. Acesta are cinci nivele: primele două adăpostesc arhiva eparhiei, iar următoarele trei adăpostesc una dintre cele mai bogate biblioteci documentare (aproximativ 20 000 de volume). Interiorul plin de simbolism al bisericii, cât şi turnul de la intrare care oferea o privelişte superbă a întregului complex a fost încă odată prilej de bucurie pentru vizitatorii noștri.

Prin cuvânt le-am inspirat importanța istorico-duvonicească și culturală a Arhiepiscopiei Romanului cât și a celor 77 de vlădici care s-au așezat pe scaunul vlădicesc de la Roman. Toți deopotivă ne-au lasat ca moștenire pentru posteritate o frumoasă lucrare sfântă, amintind de la Iosif Mușat I, Macarie – episcopul cronicar, de la Dosoftei Mitropolitul cu psaltirea în versuri scrisă la Roman pe timpul păstoririi sale, până la Ioan de Râșca și Secu, Teodosie de la Brazi, de la Iacob Stamati și Veniamin Costachi și nu în ultimul rând vlădica Melchisedec Ștefănescu, aureola tuturor episcopilor care  marcat istoria ca fiind cel mai învățat om al vremurilor, patriot, promotor al Unirii de la 1959, ctitor de  academie, școală și de manuale.

Vizita la muzeul din incinta centrului a fost de bun augur, invitații noștri putând admira și valorile spirituale – mărturie a autenticității istoriei noastre. Despărțirea de grup a fost una dificilă din cauza sentimentului de admirație pentru acest loc, dovadă a unor inimi și cugete pline de emoție și încântare.

Pașii i-au îndreptat pe oaspeții noștri și spre alte locașuri de cultură precum Muzeul de Istorie și Medicină și Casa Calistrat Hogaș din cadrul Colegiului național Roman-Vodă.

Festivitatea de decernare a premiilor în contextul Galei Asociației Jurnaliștilor de Turism din România, găzduită de Primăria Municipiului Roman, încheie în mod magistral acest periplu ce va rămâne o vie amintire pentru noi toți.

Autor: Arhim. Andrei Ioniță

Închide Meniu