[…]

„Toți turiștii își făuresc o iluzie de care nu se vindecă niciodată pe deplin, oricâtă experiență ar acumula; și anume, își imaginează că pe parcursul călătoriei vor găsi timp să citească o sumedenie de cărți. La capătul unei zile în care au colindat pe jos, admirând priveliștile unui oraș, sau au stat la volanul mașinii sau au călătorit în vreun compartiment de tren, se văd în închipuire răsfoind cu râvnă filele tuturor tomurilor masive și solemne pe care nu găsesc niciodată timp să le citească în viața de toate zilele. Pleacă într-o excursie de două săptămâni în Franța și își iau cu ei Critica rațiunii pure, Iluzie și realitate, operele complete ale lui Dante și Ramura de aur. Și când se întorc acasă descoperă că au citit ceva mai puțin de-o jumătate de capitol din Ramura de aur și primele cincizeci și două de versuri din Infernul. Ceea ce nu-i împiedică, în următoarea călătorie, să se încarce cu aceeași cantitate de volume. […] Trăsăturile esențiale ale cărții care poate fi luată fără griji într-o călătorie sunt următoarele: să fie o operă astfel concepută, încât s-o poți deschide la orice pagină cu certitudinea că vei găsi ceva interesant, de sine stătător și susceptibil de a fi citit cu repeziciune. Cartea care presupune o atenție continuă sau un efort mental prelungit nu-și găsește rostul în călătorie; căci atunci când te afli la drum răgazurile de odihnă sunt scurte și punctate de oboseală fizică, mintea ți-e distrată și inaptă de exerciții de gândire. Puține cărți sunt mai nimerite a fi luate în călătorie decât o bună culegere de versuri, unde la fiecare pagină găsești ceva de sine stătător și rotunjit. Scurtele întreruperi ale trudei pe care și-o autoimpune sacrificatul turist nici că pot fi mai încântător folosite decât prin lectura de poezie, și unde mai pui că aceasta poate fi învățată pe de rost; căci mintea obosită, care refuză să urmărească o argumentație filozofică, se dedă cu plăcere la exercițiul mecanic de a memoriza cuvinte melodioase.”

[…]