
Forum de discutii
Neautentificat.
Regulament
Revista "Vacante&Calatorii" si Fundatia Amfiteatru organizeaza editia a XV-a a Salonului National de Fotografie Turistica, expozitie si concurs. Expozitia fotografiilor selectate de catre un juriu de specialitate se va face in Pasajul Universitatii in perioada 21 – 30 mai 2012. Concursul se adreseaza tuturor celor pasionati de arta fotografica, fie ca sunt fotografi amatori, fie ca sunt profesionisti, indiferent de virsta, ocupatie, statut social, sex sau nationalitate.
Tema editiei a XV-a Salonului National de Fotografie Turistica - TURISMUL RESPONSABIL IN IMAGINI, indeamna inca o data la dezvoltarea viziunii turistice a Romaniei, ce trebuie privita in cadrul global, ca parte a unei lumi ce trebuie sa aibe grija de valorile sale naturale.
Categorii de concurs:
I. Natura si biodiversitate
II. Oameni si mestesuguri
III. Pulsul comunitatilor
IV. Identitati, evenimente si expresii culturale
V. Traditie in spatiu modern
VI. Experiente responsabile
VI. Viata la sat
Calendarul salonului:
I. Perioada de inscriere: 13 martie – 30 aprilie 2012
Fotografiile pot fi inscrise in concurs prin intermediul site-ului www.vacantesicalatorii.ro, folosind formularul de participare la concurs de pe site, pina la data de 30 aprilie, inclusiv. Practic, inscrierea pe forum va asigura participarea la concurs.
II. Prejurizare: 30 aprilie – 6 mai 2012
III. Jurizarea si centralizarea voturilor publicului: 6 – 9 mai 2012
- Cele mai bune fotografii vor fi selectate de un juriu specialist in domeniu si expuse in cadrul Salonului National de Fotografie Turistica.
- Dintre aceastea vor fi desemnate de catre juriul specializat premiile si va fi ales si "Premiul publicului", pe baza votului on-line pe site-ul www.vacantesicalatorii.ro. Votul publicului va incepe si se va desfasura in aceeasi perioada ca si jurizarea, respectiv 6 – 9 mai 2012
- Juriul va aprecia fotografiile pentru noutate, creativitate, originalitate si valoare artistica. Membrii juriului vor vota lucrarile inscrise, separat pe fiecare sectiune, fara a cunoaste numele lucrarii sau al autorului. Se vor acorda note de la 1 la 10 pentru fiecare lucrare in parte.
- Deciziile juriului sunt incontestabile.
IV. Expozitia Salonului National de Fotografie Turistica va avea loc in perioada 21 – 30 mai 2012 in Pasajul Universitatii. Festivitatea de premiere va avea loc pe 21 mai 2012.
Conditii de participare:
- inscrierile candidatilor la concurs se realizeaza prin completarea unui formular postat pe site-ul www.vacantesicalatorii.ro. Practic, inscrierea pe forum va asigura participarea la concurs. Prin completarea formularului participantii isi exprima acordul expres pentru respectarea termenilor si conditiilor prezentului regulament;
- participantii pot trimite maxim 5 fotografii pentru fiecare categorie din concurs. Acestea pot fi alb/negru sau color in format digital (.jpg cu dimensiunea de minim 2000 de pixeli latura mare);
- toate lucrarile trimise vor fi considerate ca apartinand autorilor respectivi, care, prin transmiterea acestora, vor atesta faptul ca le apartin;
- prin inscrierea in concurs, autorii pozelor consimt, in mod expres, ca cesioneaza, in favoarea organizatorului si a tertilor afiliati lui, dreptul de a utiliza, valorifica si/sau modifica respectiva/respectivele fotografie(i) in cadrul publicatiilor sale, fara a conditiona in vreun fel exploatarea ei/lor comerciala ulterioara de catre autorul lucrarii (blog, internet, calendare etc.). Durata cesiunii este pe perioada maxima prevazuta de legea drepturilor de autor. Autorii vor ramane in continuare proprietarii operelor lor;
- organizatorii nu raspund in nici un fel pentru eventualele incalcari de catre participanti a dispozitiilor Legii nr.8/1996 privind drepturile de autor;
- pentru a putea fi inscrise in concurs, fotografiile trebuie sa nu mai fi fost publicate sau inscrise intr-un alt concurs similar de fotografie;
- prin participarea la concurs, autorul garanteaza in mod expres ca pe perioada derularii concursului si pana la finalizarea lui, dar si inaintea inceperii concursului nu va mai publica respectivele poze in nici o alta parte sau pe nici un alt mediu de comunicare si expunere(blog, internet, calendare etc.);
- nu sunt admise manipularile fotografiei prin introducerea, eliminarea, clonarea, rearanjarea unor elemente din cadrul fotografic. Sunt permise recadrarea, corectiile de iluminare, corectii de contrast, remedierea defectelor (zgarieturi sau puncte pe imagine), restabilirea unei cromatici naturale, corectia perspectivei, sau alte prelucrari care ajuta la redarea imaginii originale;
Organizatorii isi rezerva dreptul de a exclude din concurs fotografiile care nu respecta tema centrala a salonului;
Organizatorii nu raspund pentru deteriorarea fotografiilor, survenite in timpul transmiterii lor.
Fotografiile inscrise in concurs vor putea fi utilizate si reproduse de catre organizatori, reproducerile devenind proprietatea acestora, cu mentionarea numelui autorului.
Nerespectarea uneia din conditiile mai sus mentionate atrage dupa sine descalificarea concurentului sau a lucrarii respective.
Prin trimiterea lucrarilor se presupune ca participantii au acceptat integral regulamentul concursului.
Juriul Salonului de Fotografie Turistica editia a XV-a este format din:
-Sigheti Radu Stefan Gabriel - Fotoreporter, Presedintele juriului(Seful biroului foto al agentiei REUTERS Romania)
-Narcis Virgiliu - Fotograf profesionist
-Costas Dumitrescu - Fotograf profesionist
-Hrenciuc Ionut - Fotograf profesionist(nominalizat la Premiile Mondiale de Fotografie Sony 2012)
-Laurentiu Tarcomnicu – Fotograf profesionist
Premii:
-Premiile pentru Salonul National de Fotografie Turistica sunt structurate astfel:
-Marele Premiu
-Premiul I
-Premiul II
-Premiul III
-Mentiunea I
-Mentiunea II
-Mentiunea III
-Premiul publicului
Castigatorul Marelui Premiu va fi de asemenea invitat sa isi prezinte lucrarile intr-o expozitie personala in cadrul editiei urmatoare a Salonului National de Fotografie Turistica.
Premiile nu sunt transmisibile si nici nu se poate primi contravaloarea lor in bani.
Premiile vor fi ridicate de catre castigatori sau reprezentanti ai acestora(cu imputernicire) in cadrul Festivitatii de premiere, din data de 21 mai 2012. Organizatorii nu isi asuma responsabilitatea pentru premiile nerevendicate in cadrul Festivitatii de premiere.