Când geografii s-au apucat să caute unde a rătăcit cu adevărat Odiseu, au ajuns la o concluzie surprinzătoare.
Paralel cu literatura fantastică a epopei, lumea antică produce și un tip de scriere mai sobru, mai legat de realitatea imediată — dar, în felul său, la fel de pasionat: geografia și etnografia călătorilor care au văzut cu adevărat locurile pe care le descriu.
Herodot despre fondarea coloniei Cirene
Herodot din Halicarnas este, prin consensus, primul mare reporter de călătorie al Antichității. Istoriile sale nu sunt o simplă cronică a războaielor greco-persane — sunt un document etnografic de o bogăție extraordinară.
Un episod emblematic din cartea a IV-a a Istoriilor relatează fondarea coloniei grecești Cirene, în nordul Africii (în jurul anului 630 î.Hr.). Herodot nu se mulțumește cu datele seci ale unui analist. El povestește — cu detalii, cu dialog, cu dramă — cum un grup de greci din insula Thera au fost forțați de oracolul din Delfi să colonizeze o coastă africană.
Strabon și marea polemică geografică
Câteva secole mai târziu, geograful grec Strabon duce mai departe tensiunea dintre geografie fantastică și geografie reală. În Geografia sa (cartea I.2), el se angajează într-o polemică aprinsă cu Eratostene din Cirene, fostul director al Bibliotecii din Alexandria.
Eratostene susținea că aventurile lui Odiseu sunt pur fantastice. Strabon îl contrazice vehement: Homer era un poet instruit, cunoștea bine geografia Mediteranei și aventurile lui Odiseu pot — și trebuie — să fie localizate în spații reale.
Localizarea italică a aventurilor lui Odiseu
Concluzia la care ajunge Strabon este că ruta odiseeică trebuie plasată în Mediterana occidentală, cu precădere în apele și pe țărmurile Italiei. Rațiunea istorică din spatele acestei «italianizări» a mitului odiseeic este colonizarea greacă din secolele VIII–VII î.Hr.
Surse și Bibliografie
1. Herodot, Istoriile, IV.
2. Strabon, Geografia, I.2.
3. F. Hartog, Memoria di Ulisse, Torino, Einaudi, 2002.