În antropologia clasică de secol XIX și început de secol XX, reprezentarea alterității a fost adesea marcată de un raport asimetric de putere. Prin prisma „privirii coloniale”, reprezentantul culturii occidentale își asuma rolul de observator absolut, în timp ce spațiile non-europene erau transformate în simple obiecte de studiu, colecționabile și clasificabile. Această dinamică creează o prăpastie în care „celălalt” este…