Înainte să existe literatura de călătorie, exista mitul — iar mitul știa deja că rătăcirea vindecă, inițiază și fondează lumi.
Odiseu nu este singurul erou al mitologiei grecești care definește lumea prin rătăcire. Cu mult înainte ca poemele homerice să fie scrise, două figuri mitice fundamentale — Heracle și Dionysus — instalează în imaginarul grec un model al drumului ca experiență inițiatică și purificatoare.
Heracle: o geografie a lumii prin muncile eroice
Heracle, fiu al lui Alcmena și al lui Zeus, devine victima geloziei Herei, care îi provoacă accese de nebunie. În urma unuia dintre ele, eroul își ucide propriii copii. Expierea acestei crime ia forma celor douăsprezece munci impuse de oracolul din Delfi — o serie de isprăvi care, în același timp, cartografiază lumea cunoscută a grecilor.
Cea mai revelatoare din perspectivă geografică este a zecea muncă: aducerea boilor lui Geryon, monstru cu trei corpuri ce trăia la capătul lumii cunoscute, în Occident. Ruta lui Heracle traversează Libia, Spania și Galia, apoi coboară în Italia — pe la Liguria, Etruria, Roma și Reggio Calabria — și se încheie în Sicilia. Heracle devine, astfel, un fel de ștampilă mitică aplicată pe hărțile reale ale expansiunii grecești.
Dionysus: rătăcirile orientale
Dionysus, fiu al lui Semele și al lui Zeus, suferă și el de pe urma urii Herei, care îl lovește cu nebunia. Spre deosebire de Heracle, peregrinările sale se îndreaptă spre Orient — prin Siria, Egipt, India —, iar la capătul lor eroul este primit în Olimp. Dacă Heracle este zeul care cartografiază Occidentul, Dionysus este cel care mapează Orientul.
Odiseu între mit și geografie reală
Modelul mitic al rătăcirii își aruncă umbra și asupra Odiseei — dar cu o complicație suplimentară fascinantă. Încă din Antichitate, autorii se întrebau: unde s-au petrecut, de fapt, aventurile lui Odiseu? Erau locurile acelea reale sau pur simbolice?
Apollodor, în Biblioteca sa, conservă mai multe versiuni contradictorii ale unui «nostos alternativ» al lui Odiseu — o variantă a întoarcerii care include popasuri în Creta, Egipt, Tesproția și navigații în Marea Tirenă.
Surse și Bibliografie
1. Diodor din Sicilia, Bibliotheca Historica, IV.
2. Apollodor, Biblioteca, II și epitoma 7.1.
3. Hesiod, Teogonia, vv. 1011–1016.
