Călătorie în Sinai, casa sufletului

Călătorie în Sinai, casa sufletului

Text articol: Elena Draghici

Mihaela Năstase, informatician de profesie și fotograf din pasiune, ne introduce în viața tribului de beduini Gabalia, din Peninsula Sinai. Personajul principal al poveștii, Selema Gabaly depășește cutumele locului, face școală și devine o femeie de afaceri respectată.

Călătoria în orașul Ecaterina din Peninsula Sinai, este de fapt o călătorie în timp și-n suflet, spre copilăria umanității. O călătorie în care pășești cu uimire în casele oamenilor, încremeniți parcă în timpurile biblice. O călătorie în care ești pătruns prin toți porii de uimirea inocentă și de bucuria pură din ochii fiecărui copil, precum și de seninătatea pătrunzătoare a femeilor care te privesc tăcute din spatele burkăi.

Te uiți în jur, la pulberea nesfârșită care te înconjoară și te întrebi: oare ce anume stă la baza fericirii lor? Și dacă vrei, simți răspunsul strecurându-ți-se în suflet.

Acum 11 ani, când am călcat pentru prima dată în Peninsula Sinai, am aflat că beduinii există nu doar în cărțile de povești. Și tot atunci, am aflat că ei și noi, românii, suntem rude. Se prezintă foarte mândri ca fiind urmași de Vlahi. Și dacă ești curios să cauți, într-adevar afli că acum 1500 de ani, 100 de bărbați ai Valahiei au fost aduși în Peninsula Sinai împreună cu familiile lor, de către Împaratul Iustinian. Ei au avut rolul de a păzi mânăstirea Sf. Ecaterina, de a servi și de a ajuta călugării locului. S-a format astfel tribul Al Jabalyia (“Oamenii muntelui”). Nu am înțeles atunci și nu înțeleg nici acum, de ce oare românii vorbesc așa de puțin despre existența acestor rude ale noastre.

Selema Gabaly este un membru important al tribului Gabalia. Numele tribului vine din etimologia cuvântului Jabal care înseamnă munte în arabă, satul celor din neamul lor aflându-se în labirintul văilor de mare altitudine din Munții Sinai. Foto: Mihaela Năstase

Inspirația mea pentru proiectul fotografic a fost o femeie remarcabilă a tribului, Selema Gabaly.

Povestea ei este fascinantă. Demnă urmașă a Vlahilor, Selema a fost prima fată din trib care a vrut să meargă la școală, a dorit să continue studiile la liceul din Nuweiba, stârnind în jurul ei și al familiei, nemulțumiri și numeroase întrebări de genul „de ce trebuie să facă asta”. Nu a fost simplu să înfrunte ostilitățile comunității, iscate ca urmare a încălcării unor tradiții de sute de ani. A decis să se căsătorească cu un bărbat care nu aparține tribului, stârnind din nou oprobiul pentru un comportament total în afara regulilor. Și-a dorit să continue studiile, dar moartea tatălui a împiedicat-o să meargă la facultate și atunci s-a hotărât să muncească. Ea a știut dintotdeauna că este „altfel”. Și și-a urmat drumul cu determinare.

Datorită deschiderii dobândite prin educație, Selema a reușit să formeze o antrepriză, oferind în acest fel femeilor din trib posibilitatea de a avea propriile venituri. Foto: Mihaela Năstase

Foto: Mihaela Năstase

Prin eforturile Selemei Gabaly, 430 de femei beduine realizează produse croite și brodate tradițional, generând o sursă de venit, care garantează supraviețuirea tribului. Selema ține evidența produselor croite și brodate de femeile din tribul Gabalia. Foto: Mihaela Năstase

Cu timpul, oamenii s-au obișnuit cu natura ei total diferită și au acceptat-o și au învățat să o iubească. De ani buni, Selema a reușit să pună pe picioare afacerea proprie, creând astfel posibilități de muncă pentru femeile tribului Jabalyia.

Am întâlnit-o pentru prima dată în anul 2011, în acea vreme având propriul magazin cu produse hand made. Mi-a dat o stranie senzație de duritate și răceală, dar și un puternic sentiment de respect. După ce am cunoscut-o, am descoperit însă, o femeie de o sensibilitate și o feminitate aparte.

I-am scris la începutul anului trecut, spunându-i că îmi propun un proiect fotografic legat de viața femeilor din trib, demers care a rămas însă, fără răspuns.

Am cumpărat totuși biletele de avion, nefiind convinsă că voi reuși în ceea ce îmi doream să fac. Singura certitudine am avut-o de la Ahmed Yehia, un prieten special, fotograf și el, care m-a ajutat în totalitate în materializarea acestui proiect. Mi-a promis că într-un fel sau altul, voi avea fotografiile dorite. Fără el și asigurările că totul va fi în regulă, cu siguranță nu aș fi avut curajul să mă aventurez într-o călătorie în Peninsula Sinai, luând în calcul toate avertismentele privind riscul de a merge în zonă. Iar proiectul nu ar fi existat.

Cu o lună înainte de zbor, i-am scris din nou Selemei, fără să am speranța că va răspunde, dar, surpriză, în dimineața următoare am găsit un mesaj scurt: „sigur, te sprijin, sună-mă cu câteva zile înainte să vii” și alături, numărul ei de de telefon. Atunci am știut sigur că lucrurile sunt menite să se întâmple.

Am plecat împreună cu fiul meu cel mare și prietenul lui în marea aventură, cu sufletul plin de emoții. Știam că acolo femeile stau separat de bărbați și că dacă reușim să intrăm în mijlocul tribului, voi fi singură, baieții neavând acces. Din fericire, Ahmad a venit însoțit de o prietenă, și ea pasionată de fotografie, un om deosebit care m-a ajutat mult, intermediind comunicarea mea cu femeile și copiii din trib.

Conform tradiției, femeile din trib au reguli sociale stricte în ceea ce privește relațiile în interiorul și în exteriorul tribului. Acestea stau separat de bărbați, nu studiază, se căsătoresc de la 16 ani, cu bărbați din același trib. Foto: Mihaela Năstase

Doar o singură zi am putut fi în mijlocul Vlahilor mei. Din păcate, prezența străinilor în zonă stârnește întrebări și orice ieșire din hotel este monitorizată de armată. Trebuia să arătăm pașapoartele și să explicăm scopul nostru acolo la fiecare punct de control. Evident, nu puteam spune că am venit să fac fotografii, riscam să rămân fără aparat, sau chiar mai mult de atât. Emoțiile au fost mari de fiecare dată când trebuia să oprim mașina pentru control și mă rugam în gând să se termine cu bine, străduindu-mă să-mi pastrez calmul. Din fericire, cele două zile petrecute în Peninsula Sinai, au fost fără peripeții.

Nu a fost deloc simplu să fotografiez femeile din trib, își acopereau fața, ori întorceau capul ori de câte ori puneam aparatul foto la ochi. Am mers cu Selema în câteva case, unde femeile se adunau ca să aducă produsele făcute de ele și sa-și primească banii. La început erau neîncrezătoare, stresate de prezența mea, dar încercau să se relaxeze și să ignore click-ul aparatului foto. Iar eu încercam să mă mișc cât mai puțin, ca să nu deranjez.

Foto: Mihaela Năstase

Foto: Mihaela Năstase

Au venit însoțite de copii, iar interacțiunea cu ei a fost de-a dreptul magică. Atâta bucurie pe chipul lor, atâta inocență, în mijlocul asprilor munți ai Sinaiului, chiar nu ințelegi cum de există. Zâmbeau, se distrau între ei, încercau să comunice cu mine, chiar voiau sa fie fotografiați și făceau tot posibilul să-mi atragă atenția.

Privesc în urmă și mi se face dor. Au fost emoții, au fost temeri, au fost bucurii, a fost magie.

M-am hrănit și m-am bucurat. Și m-am umplut de dragoste. Acolo trăiesc Vlahii mei.

Te uiți in jur, la pulberea nesfârșită… și știi că o să te întorci. Mai ai multe de înțeles. De fapt nu ințelegi nimic. Doar te bucuri, transpus cumva între trecut și prezent, într-o realitate ireală.

Despre autor

Mihaela Năstase este de profesie informatician. A urmat cursurile școlii de fotografie RGB Photography, sub îndrumarea profesorului Răzvan Buluș.

“Mi-a plăcut să fotografiez, am tot făcut-o de-a lungul anilor prin călătorii, dar din 2014 pot să spun că am început să acord atenție acestei pasiuni”, spune Mihaela.

Începând cu 24 mai, timp de o lună, la Biblioteca Națională din București veți putea vizita expoziția: Vlahii de la Muntele Sinai & Selema Gabaly, tribul beduin Gabalia.

Text, foto: Mihaela Năstase

Articol preluat de pe https://www.natgeo.ro, disponibil la: https://www.natgeo.ro/ng-traveler/ng-traveler-ng-traveler/25676-25676

Închide Meniu