Patruzeci și șase de kilometri despart Letca Nouă de București. O distanță scurtă, pe care sute de oameni o fac zilnic pentru a lega ritmul alert al capitalei de liniștea de acasă.

Intrând în comună dinspre Ghimpați, pe DN61, ești întâmpinat de asfaltul mereu circulat al șoselei, care leagă Găeștiul de Giurgiu și urcă spre Teleorman, aducând un flux continuu de mașini. Chiar dacă mulți doar tranzitează zona, cei care se opresc descoperă o comunitate primitoare, formată din trei sate: Letca Nouă, care e reședința, Letca Veche și Milcovățu. Dacă te uiți la recensământ, cifrele arată o ușoară coborâre în zece ani, de la 3.817 în 2011 la 3.625 de locuitori în 2021. Este o scădere mică, blândă față de golirea dramatică a altor sate din Câmpia Română, o dovadă că Letca Nouă rămâne un loc în care oamenii aleg să rămână.

Poziționată aproape de București, comuna Letca Nouă trăiește sub semnul drumului și al plecărilor matinale: oamenii fac zilnic naveta spre capitală pentru muncă, întorcându-se seara în tăcerea așezată a câmpiei. Odată ajunși acasă, după-amiezele aparțin familiei și gospodăriei. Chiar dacă agricultura nu mai este principala sursă de câștig, ea rămâne o parte importantă din viața de zi cu zi. În ciuda lipsurilor inerente zonelor rurale, comunitatea rămâne una unită, oamenii se știu între ei, se sprijină la nevoie în gospodării, iar copiii se ajută la școală, reușind să țină satul activ prin tot ceea ce fac. În tot acest timp, tinerii din Letca Nouă își împart orele între terenurile de sport, grupurile de prieteni, mediul online sau scurte drumuri spre oraș pentru un cinema ori un centru comercial.

Tradiții și viața comunitară

Viața colectivă din Letca Nouă pulsează cel mai puternic în momentele de mare sărbătoare. Hramul bisericii, colindul și Plugușorul de iarnă, Capra sau spectaculosul teatru popular Irodul aduc satul împreună. La fel se întâmplă de Paște, când focurile ritualice luminează noaptea pe morminte în Joia Mare, sau de Rusalii, când se păstrează datina străveche a spălatului pe picioare. Deși vremurile se schimbă, iar vechile tradiții ale Câmpiei, precum Călușul sau Ene Căloiene, s-au stins, obiceiurile legate de la nunți la botezuri au fost păstrate, fiind transmise din generație în generație ca parte vie a identității locale.

Lăcașuri de credință

Ce anume scapă privirii celor care doar trec în grabă prin comună? Letca Nouă păstrează câteva repere încărcate de istorie. Chiar lângă primărie se înălță biserica zidită între 1864 și 1867 de mitropolitul Nifon, un lăcaș pe care localnicii îl numesc „Mănăstirea lui Nifon” și care poartă hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, alături de cel al Sfântului Ierarh Nifon. Apoi, la fel de veche și importantă este și a doua biserică din zonă, cea din Letca Veche, construită în jurul anului 1880. Dincolo de zidurile lor, viața satului se leagă strâns de o credință vie, care ține comunitatea unită de la o zi la alta. În Letca Nouă se află o icoană a Maicii Domnului care, de-a lungul anilor, a plâns cu lacrimi de mir și care a adus oameni din toate colțurile țării. Astfel, pentru localnici și pentru cei care bat drumul până aici, biserica a devenit un adevarat spațiu al speranței

Comorile ascunse ale comunei

Însă dincolo de satele de astăzi, aceeași câmpie păstrează urmele unor lumi mult mai vechi, dovadă că aceste locuri au fost locuite fără întrerupere încă din preistorie. La doar doi kilometri nord de Letca Veche, în situl arheologic „La Țățăr”, urmele duc înapoi tocmai în Epoca Bronzului, cultura Glina și continuă în perioada geto-dacică.

Iar la fel de aproape de aceste urme vechi se află un alt nume care a pus regiunea pe harta lumii. La nici douăzeci de kilometri spre nord, se află Clejani. De acolo au pornit în lume lăutarii care, sub numele Taraf de Haïdouks, au dus faima muzicii românești pe cele mai mari scene ale planetei, de la Opera din Paris până la Carnegie Hall, punând definitiv această zonă de la sud de capitală pe harta culturală a lumii.

Foto: Alex Iacob