Schimbarea în turism nu vine exclusiv din partea marilor lanțuri hoteliere sau a proiectelor de infrastructură. De multe ori, schimbarea pornește în momentul în care cineva recunoaște potențialul unei gospodării, al unui sat sau al unui popas vechi. În locul unor clădiri uitate, acești oameni văd o poveste care merită protejată, o comunitate capabilă să își valorifice cunoștințele și un călător aflat în căutarea unei experiențe autentice.

Marilena Stoian, Caroline Fernolend și Nușa Chiriac au acționat la scări diferite și cu mijloace specifice: prima a ajutat la organizarea turismului rural la nivel național, cealaltă a arătat că un sat din Transilvania se poate salva prin comunitate, iar cea de-a treia a transformat un han istoric din Moldova într-o experiență de turism cultural. Luate împreună, parcursurile lor din ultimele trei decenii conturează direcțiile prin care s-a reinventat felul în care călătorim în România după 1989, având ca numitor comun trecerea de la servicii turistice impersonale la proiecte ancorate în identitatea locală, în istorie și în comunitate.

Marilena Stoian: când vacanța la țară a devenit o rețea

Astăzi, turismul rural pare o componentă de la sine înțeleasă a ofertei românești. La începutul anilor 1990, însă, nu exista o rețea națională de pensiuni și nici reguli clare pentru clasificare, promovare sau relația dintre gazdă și călător. În acest context a apărut Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), fondată în anul 1994 de Mioara Vișan Stoian și fiica sa, Marilena Stoian. Marilena Stoian a preluat conducerea organizației, iar între anii 1997 și 1999 a condus EuroGites, federația europeană de turism rural.

Impactul acestui demers se vede în modul în care s-a dezvoltat întregul sector. Organizația a creat punți între proprietarii de gospodării din regiuni diverse ale țării, transformând găzduirea la țară într-un domeniu bine structurat și recunoscut. Sistemul de clasificare prin margarete, pachetele care combină cazarea cu bucătăria locală, meșteșugurile și natura, precum și promovarea satului ca o experiență trăită autentic, au oferit turismului rural o arhitectură profesională care îi lipsea complet.

Modelul s-a conturat inițial în zona Bran–Moieciu, unde familia Stoian a înțeles, încă dinainte de 1989, că o vacanță la țară poate însemna mult mai mult decât închirierea unei camere. Pensiunea Santa Maria, deschisă acolo, a devenit prima unitate de cazare clasificată oficial din România, iar din această experiență s-a născut treptat ideea unei rețele la nivel național.

Valoarea acestei abordări a stat în capacitatea de a transforma autenticitatea într-o resursă economică reală, integrată în viața cotidiană a satului. Bucatele din gospodărie, rețetele tradiționale, meșteșugurile și legătura nemijlocită dintre gazdă și vizitator au alcătuit o experiență de călătorie completă. La un sfert de secol de la înființare, asociația număra o rețea de peste 6.000 de spații de cazare dedicate turismului rural și agroturismului, răspândite în mai mult de 1.200 de localități.

Demersul Marilenei Stoian a repus satul pe harta valorilor culturale. Spațiul rural nu a mai fost privit ca o periferie izolată, ci ca o destinație spre care te întorci cu atenție și deschidere. În această viziune, proprietarul unei pensiuni devine mult mai mult decât un administrator de afacere, el fiind purtătorul de cuvânt al tradițiilor și al oamenilor din locul său.

Caroline Fernolend: Viscri ca proiect de comunitate

Dacă povestea ANTREC arată modul în care turismul rural poate fi structurat la nivel național, Viscri oferă exemplul unei comunități care și-a așezat patrimoniul în centrul propriei dezvoltări. Caroline Fernolend, născută în comunitatea săsească din sat și președinta Fundației Mihai Eminescu Trust România (MET), a ales să rămână acasă într-o perioadă în care, imediat după anul 1990, cei mai mulți dintre sași au emigrat în Germania.

În anul 1996, la invitația Mioarei Vișan Stoian și a Marilenei Stoian, ea a reprezentat satul Viscri la Târgul de turism de la Romexpo, în standul acestora, purtând costumul tradițional al locului. Peste puțin timp, comunitatea a fost inclusă în Guide du Routard, una dintre cele mai celebre serii de ghiduri de călătorie din Franța și din întreaga lume, iar primii oaspeți străini au început să sosească. Însă miza nu a fost să transforme Viscri într-o scenografie pentru turiști, ci să restaureze casele vechi, să salveze meșteșugurile și să genereze surse directe de venit pentru locuitorii din sat.

Proiectul de la Viscri s-a bazat pe ideea că patrimoniul construit nu poate fi protejat dacă este izolat de oamenii care trăiesc lângă el. Prin inițiativele sprijinite de Fundația Mihai Eminescu Trust, comunitatea a restaurat case, șuri și fațade folosind materiale locale și tehnici tradiționale. În paralel, s-au organizat cursuri practice pentru meserii vechi precum dulgheria, fierăria, zidăria tradițională sau fabricarea țiglei. Multe dintre aceste case istorice au devenit pensiuni de familie, iar preparatele locale și plimbările cu căruța au întregit o experiență autentică pentru călători.

Consiliul Europei descrie conceptul „Whole Village”, dezvoltat și implementat de echipa MET în Viscri și în alte nouă sate din Transilvania, ca un exemplu de dezvoltare durabilă integrată. Documentul subliniază inclusiv implicarea grupurilor vulnerabile, a femeilor și a comunității rome în proiectele de valorificare a patrimoniului. Acesta este poate cel mai important aspect al contribuției Carolinei Fernolend: turismul nu a fost gândit ca o activitate izolată, ci ca parte a vieții sociale și economice a satului.

Astăzi, Viscri, un sat care în 1987 se afla pe lista proiectului de „sistematizare” a lui Ceaușescu, este cunoscut în lume. Tocmai de aceea, întrebarea nu mai este doar cum să atragi vizitatori, ci cum să păstrezi locul locuibil pentru cei care îl numesc acasă. Echilibrul dintre turism și tradiție rămâne, după cum recunoaște chiar pagina comunității Viscri, provocarea prezentului.

Nușa Chiriac: Hanul Ancuței, din popas în experiență culturală

În Moldova, Nușa Chiriac s-a raportat la un alt tip de moștenire culturală, respectiv la un spațiu aflat deja în memoria colectivă prin literatura lui Mihail Sadoveanu. Hanul Ancuței înseamnă mult mai mult decât o construcție așezată la marginea unui drum. Numele său evocă povești vechi, călătorii lungi, mâncare aleasă, o ospitalitate caldă și imaginea unei Moldove a răgazului și a vorbelor bune.

Nușa Chiriac a preluat, împreună cu Hotelul Roman, activele societății Turoag în 1999. Într-un interviu acordat în 2016, ea explica faptul că a investit nu doar în refacerea și funcționarea celor două obiective, ci și în promovarea județului Neamț ca destinație de turism cultural și religios. Pentru ea, turistul nu mai căuta doar „să mănânce și să doarmă”, ci o experiență alcătuită din povești, gastronomie, cultură și divertisment.

Această viziune s-a reflectat la Hanul Ancuței prin reconstrucția atentă a atmosferei originale. Masa la care scria Sadoveanu, cuptorul vechi, piese de mobilier tradițional și ceramica locului sunt integrate firesc în spațiu, devenind punți între vizitator și istoria locului. Articolele de presă recente descriu documentarea îndelungată a proprietarei și lansarea unor circuite turistice și culturale pe urmele scriitorului.

Demersul Nușei Chiriac demonstrează că un spațiu de oprire poate deveni un punct de atracție culturală când își păstrează autenticitatea. Hanul oferă vizitatorilor mai mult decât bucate sau un loc de odihnă. El propune o legătură firească între literatură, arhitectura veche, rețetele tradiționale și creațiile meșteșugarilor din zonă. Spațiul dedicat obiectelor artizanale, cămara cu produse locale și micile colecții expuse prelungesc această experiență dincolo de simpla oprire la masă.

În loc să fie un simplu reper nostalgic, Hanul Ancuței a fost repus în circuit ca o destinație în sine. Este o dovadă clară că locurile cu istorie pot renaște atunci când atenția pentru detalii, cercetarea și respectul față de povestea locului sunt puse pe primul plan.

Trei modele, aceeași idee

Marilena Stoian a creat o infrastructură de încredere pentru turismul rural. Caroline Fernolend a arătat că patrimoniul poate deveni resursă de dezvoltare și bunăstare pentru întreaga comunitate. Nușa Chiriac a demonstrat că literatura și ospitalitatea pot transforma un han într-o experiență culturală.

Cele trei povești nu idealizează turismul. Ele arată câtă muncă cere: organizare, investiție, răbdare, formare profesională, grijă față de patrimoniu și atenție la locuitorii care trăiesc în destinație. Dar arată și că turismul de calitate începe atunci când un loc nu este tratat ca fundal pentru fotografii, ci ca o lume pe care vizitatorul trebuie să o înțeleagă.

Pentru România, această lecție rămâne actuală. Cele mai rezistente destinații nu sunt neapărat cele care promit cel mai mult, ci cele care știu cine sunt, lucrează cu oamenii locului și lasă o parte cât mai mare din valoare în comunitate.

Surse:

Council of Europe, Faro Convention Network Active Members CV, URL: Whole Village Project Viscri – Culture and Cultural Heritage

Daciana Mitrache, „Destinul ca-n filme al fondatoarei turismului rural românesc. Ce spune despre ea ambasadorul Israelului FOTO”, adevărul.ro, actualizat la data de 10 august 2022, URL: Destinul ca-n filme al fondatoarei „turismului rural românesc”. Ce spune despre ea ambasadorul Israelului FOTO | adevarul.ro

Diana Scarlat, „Masa lui Sadoveanu încă există, la Hanul Ancuței”, jurnalul.ro, actualizat la data de 15 noiembrie 2024, URL: Masa lui Sadoveanu încă există, la Hanul Ancuței | Jurnalul

Traian Bădulescu, „ANTREC după 25 de ani”, adevărul.ro, actualizat la data de 03 august 2022, URL: ANTREC după 25 de ani | adevarul.ro

Traian Bădulescu, „Nușa Chiriac: Doresc să aduc Hanu Ancuței și în București”, adevărul.ro, actualizat la data de 06 august 2022, URL: Nuşa Chiriac: Doresc să aduc Hanu Ancuţei şi în Bucureşti | adevarul.ro

Viscri, Caroline Fernolend: The Heart of Viscri’s Revival, URL: Caroline Fernolend: The Heart of Viscri’s Revival — Viscri