Trei fragmente de drum din jurnalul de călătorie al lui Ion Codru Drăgușanu — plecarea din Ardeal, trecerea în Țara Românească și o furtună pe Marea Ligurică. Proză de drum din 1835–1844.

Trei fragmente de drum: din Ardeal spre lume

Notă editorială   Textul este reprodus din ediția prefăcută în stilul literar de astăzi de Constantin Onciu (București, Casa Școalelor, 1924), păstrând particularitățile ortografice ale epocii.

FRAGMENTUL I — PLECAREA DIN ARDEAL «Ni-am jurat, dragul mieu, prietenie veșnică, și cruda soartă ne despărți. Dar, din partea mea, să nu suiere nicio scădere. Până ne vom revedea, voiu să te întreţin cu corespondenţa, — și, iată, încep a-ți descrie plecarea de acasă, sau, mai bine, antecedentele ei.Aziî s opt zile, — era la patru după amiazi, — scrisesem toată ziua în cancelaria companiei. Căpitanul Dobay mă certase, pentru nimica, cu multă asprime, de tânăr dându-mi gust de disciplină militară, starea spre care, din naștere, eram menit, dar și jurăiu a n’o îmbrăţișa nicicând.Ieșiiu la câmp, fierbând la gândul ducerii, de mult socotit. Luăiu direcția spre Olt, și-l trecuiu, la moara birăului, cu luntrea, apucăiu pe coastă și ajunseiu la Lecuriciu, lângă peștera cremitului, unde, abia răsuflând, mă așezăiu pe piatra cea mare.Înnăintea mea era Ţara Oltului, ca o grădină măreaţă, întinsă, ţermurită de Carpaţii Făgăraşului, de culmea Perşanilor și de malul ardelean, formând râpa dreaptă a Oltului, de la Măgura Craiului până la Tălmaciu.O, ţară mândră, din care nicicând nu ieșisem! O, munţi gigantici, cu poale verzi, întinse, cu brâu negru de brădet, și cu cărunte albișoare pe creștet, asemenea de nişte uriaşi împodobiţi cu anterie! O, râuri limpezi și răpizi, principale vene ale vieţii noastre transilvane! O, Oltule! Azi fermecătoare, când te voiu revedea!»

FRAGMENTUL II — TRECEREA ÎN ȚARA ROMÂNEASCĂ «Cum îţi scriseiu, dragă, din Câmpulung, plecasem de acasă noaptea. In revărsatul zorilor eram la Poiana Huplii, aurora ne saluta pe Muchea, și, tocmai la amiazi, pășiam peste Cheia Bundel, hotarele Transilvaniei.Incă odată mă orientăiu, aruncăiu o ultimă privire asupra panoramei Transilvaniei. Cetăți și sate cunoscute — durere! — numai din geografie mi le arătară tovarășii de călătorie ca nişte puncte însemnate în margenea verde. Mai vărsăiu un şiroiu de lacrimi pe solul patriei, și, apoi, trecuiu în o lume cu totul nouă.Câmpulungul e aşezat între două colnice frumoase, într-o luncă strâmtă, udată de un râu limpede, ca ale noastre, și are o poziţie cu totul romantică.»

FRAGMENTUL III — FURTUNĂ PE MAREA LIGURICĂ «La 20, dimineaţa, pe o furtună înfricoşată, iscată noaptea, ajunserăm în portul sard Genova, și, suferind foarte de rău de Mare, nu ni veni a cerceta curiosităţi în acest oraş, ci ne odihnirăm toată ziua.Spre seară purceserăm la Marsilia, însă vântul și furtuna fură aşa de împotrivă, încât, toată noaptea năvigând, spre ziuă, în vederea insulei Sfânta-Margareta, ni căută a ne întoarce în urmă, sfârşind cărbuni.De când sunt, nu pătimiiu ca în acea noapte furtunoasă. Corabia suia neîncetat munţi și scobora văi de valuri, luptând în sărite peste dânsele; iar noi, după ce ni vărsaserăm mai și măruntaiele din noi, zăceam în paturi cu grilaj, ca să nu ne prăvălim pe parchetul năvii, pretutindeni inundată cu apă.Numai la 22, dimineaţa, alinându-se furtuna, plecarăm din nou și, spre seară, debarcarăm în Marsilia francesă.»

Ion Codru Drăgușanu, Călătoriile unui român ardelean în țară și în străinătate (1835–44) («Peregrinul transilvan»), ediție de Constantin Onciu, București, Casa Școalelor, 1924. Exemplar digital BCU București.