Autorul Radu Mârza, călător pasionat așa cum îl descrie Ovidiu Ghitta, pornește de la întrebarea “Ce văd călătorii români de la 1830-1930 când călătoresc cu trenul?” și ne duce mai departe într-un trecut romantizat.
Pornind din gări aglomerate cu peroane vuind de oameni, traversând locuri îndepărtate și natură sălbatică, ne alăturăm primilor călători români, apoi celor din Belle Époque și în final urmărim relatările unor personalități din perioada interbelică.
Autorii citați relatează despre experiențele lor pe „drumurile de fier” între orașe din țară sau capitale europene precum Berlin, Paris, Viena, Londra. Revoluția industrială și implicit motorul cu aburi schimbă fundamental modul în care oamenii călătoresc.
Liviu Rebreanu, fascinat de peisajele italienești care se înlănțuiesc pe fereastra vagonului, scrie cu subiectivism: „În aer e însă o lume nouă. O respiri, o simți, o trăiești.”
„Primul secol de călătorie feroviară” este prezentat din punct de vedere social, economic, politic, cultural și tehnic. În contextul în care clasa de mijloc devine din ce în ce mai prosperă și își permite, deci, să călătorească mai mult, putem vorbi despre „democratizarea călătoriei”.
Romanul se deschide cu expediția lui Petrache Poenaru, primul român care a circulat cu trenul. În scrisorile trimise din țările în care a studiat timp de zece ani, observă cu uimire avantajele pe care le aduce transportul feroviar: viteza și comoditatea deplasării.
A. D. Xenopol, călătorind pe calea ferată spectaculoasă care traversează masivul muntos Semmering, remarcă: „Priveliștea cea frumoasă exista acolo și înainte de spargerea drumului de fer, și înainte de zidirea otelului. Câți însă erau aceia ce se desfătau la vederea ei! Și apoi chiar acei ce puteau ajunge cu greoiul picior pe aceste luminate piscuri, aveau ei tot răgazul și toată liniștea trupească și sufletească trebuitoare spre a gusta, în deplină mulțămire, frumusețea naturei?”

Text: Alexandra Orjog