You are currently viewing Pasarelas del Vero (Pasarelas de Alquézar)

Pasarelas del Vero (Pasarelas de Alquézar)

Alquézar se află în centrul provinciei Huesca, mai exact în regiunea Somontano. Am făcut cunoștință cu micul oraș din nordul Spaniei în 2012 și am decis să mă întorc 11 ani mai târziu, să retrăiesc experiența apelor turcoaz și a unei drumeții ușoare. În 2022, Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) a desemnat Alquézar drept cel mai bun oraș turistic din lume. Cu o populație de doar 290 de locuitori, Alquézar se distinge prin peisajele sale impresionante și arhitectura pitorească. Cu străzi înguste și case tradiționale de piatră, orașul emană un farmec rustic și autentic. Este o destinație perfectă pentru cei care caută să se bucure de o atmosferă liniștită pe străzi medievale.

Oferind acces la rezervația naturală Sierra y los Cañones de Guara, Alquézar atrage iubitorii de natură și drumeții. Traseul Pasarelas de Alquézar oferă o priveliște deosebită asupra râului Vero, cu peisaje spectaculoase, cascade și bazine naturale de apă.

Traseul este circular și are un total de 3,2 km. Destul de abrupt, începem coborârea multor trepte, până la nivelul râului Vero. Aici ne abatem puțin de la drum și ne îndreptăm către Peștera Picamartillo, formată de eroziunea apei. Poți admira de la distanță, dar noi am decis să ne lăsăm încălțămintea deoparte și să ne apropiem de peșteră, traversând apa extrem de rece. Pentru copiii care se bălăceau, nu părea să conteze.

Revenind pe traseu, ne adâncim în defileul râului Vero. Urmează o succesiunea de pasarele și poduri suspendate la înălțimi care pornesc de la 4-5 metri deasupra solului, ajungând la 180 de metri în cel mai înalt punct. Pe măsură ce avansăm, admirăm pereții stâncoși ai defileului, cu formațiuni geologice fascinante, peșteri ascunse și o vegetație abundentă care adaugă o notă de prospețime și culoare peisajului. Sunetul râului Vero ne-a însoțit în permanență.

Dacă ai un spirit de aventură mai ridicat, există opțiuni precum canyoning, escaladări și rafting. Traseul este unidirecțional, așa că nu veți întâlni niciodată pe cineva venind din sens opus. Ar fi foarte greu pe drumul pe alocuri alunecos, pe alocuri îngust.

Ajungem în punctul de belvedere Vero, o platformă metalică agățată de stânci de unde se poate admira o priveliște uimitoare asupra râului și a pereților râpei. Pentru cei cu rău de înălțime poate fi o adevărată provocare să pășească pe grilajul sub care se întinde abisul.

Am parcurs traseul în aproximativ patru ore, pentru că am savurat din plin experiența (și gustările pe care le-am pregătit dinainte, de aici și opririle dese). Dacă nu-ți place să pierzi vremea, traseul poate fi dus la capăt în două ore, sau cel puțin așa scria în pliantele de prezentare.

Text & foto: Alexandra Orjog