[…]

„Itaca cea unică devine multiplă. Experiența timpului a pulverizat singularitatea ei într-o miriadă de imagini variate, schimbătoare, strălucitoare, care luminează drumul călătorului. Acest loc paradigmatic al ospitalității a fost metamorfozat de către timp, deformat de către amintire, reconstruit de imaginație, transfigurat de dorință. Itaca, capăt și țintă ale căutării ospitaliere, a revelat ospitalitatea timpului, adică puterea sa de a întâmpina, păstra și hrăni înalta dorință a unei primiri definitive. […] Ospitalitatea față de străin, pentru care anticii merită toate elogiile are ceva atât de blând și de omenos încât tot ce are legătură cu ea, orice primire făcută străinilor, face să crească valoarea națiunii în care există această pornire și să o deosebească de cele în care străinul este neglijat. […] În mod paradoxal, într-o epocă în care vechea și buna ospitalitate e înlocuită cu ospitalitatea turistică, plătită, în materie de traducere abia acum, în ultimele câteva decenii, se pune cu adevărat problema ospitalității de acordat textului străin în toată stranietatea sa.”

[…]